După cum bine știți, Belgia va introduce începând cu 1 aprilie 2016, un nou sistem de colectare al taxei de drum implementat de Viapass care elimină sistemul actual cu eurovignetă. Ce se va schimba mai concret?
Păi, poate cel mai important lucru privind acest nou sistem de colectare al taxelor de drum din Belgia îl reprezintă faptul că acesta va fi mai scump și mai complicat. Da, ați citit bine! Vremurile când puteați cumpăra o eurovignetă direct de la o stație de alimentare cu carburant pentru 8 euro sau online printr-un simplu click de mouse, s-au terminat. Nu numai costurile vor crește, ci și numărul de taxe de drum și al vehiculelor supuse taxării, iar cel mai rău este că, în virtutea poziție sale geografice, Belgia este o țară foarte importantă de tranzit pentru Europa de Vest, pe care n-o prea puteți evita.
Noul sistem de colectare al taxei de drum din Belgia este complet electronic și calculează costul taxei de drum în funcție de ruta parcursă prin intermediul unei unități OBU (On-Board-Unit) care trebuie să fie instalată în fiecare vehicul care tranzitează Belgia.
O unitate OBU costă 135 euro și poate fi achiziționată direct de pe Satellic.be, de la Service Point ori prin intermediul emitenților de carduri de combustibil. Ca o recomandare generală pentru companiile de transport, vă recomandăm să comandați și instalați toate unitățile OBU, dintr-o dată, și să nu lase această operațiune în grija șoferului la punctul de frontieră. Cozile la Service Point pot fi foarte mari în luna aprilie. Trebuie să știți că, pentru a putea achiziționa o unitate OBU este necesar să faceți dovada greutății totale a vehiculului (GVW) și a clasei de emisii a acestuia.
VEZI ȘI: Cum să activați aparatul ITR+ pentru plata taxei de drum Belgia
Singura excepție o reprezintă clienții UTA care utilizează o unitate Multibox valabilă pentru Spania, Franța și Portugalia, aceștia trebuind doar să-și înregistreze unitatea și pentru Belgia.
Conform informațiilor deținute de infoTrucker și confirmate de Timocom GmbH cu cei de la UTA, clienții acestui furnizor de carduri de carburant și servicii care folosesc unitatea UTA Multibox valabilă pentru Spania, Franța și Portugalia, NU VOR PUTEA FOLOSI MOMENTAN aparatul pe Belgia, deși inițial s-a comunicat faptul că, aceștia reprezintă excepția de la regulă față de restul utilizatorilor, singura operațiune pe care ar fi trebuit s-o facă fiind aceea de înregistrare a aparatul și pe Belgia.
Astfel, conform lui Iulian Alexe, responsabil de operațiunile UTA în România, utilizatorii UTA Multibox vor trebui să folosească unități OBU de la Satellic, până când această problemă se va remedia, cel mai probabil în al doilea trimestru din 2016, conform UTA.
[pullquote align=”full” cite=”Iulian Alexe, Business Development & Expense Management Directoral Edenred Romania” link=”” color=”#ff0000″ class=”” size=”14″]Toți clienții UTA care au optat pentru activarea serviciului de decontare a taxelor de drum în Belgia, vor primi automat de la UTA atât dispozitivul Multibox cât și dispozitivul Satellic, fără costuri suplimentare. Începand cu 1 Aprilie, clienții pot utiliza dispozitivul Satellic pentru decontarea taxelor de drum în Belgia, urmând ca ulterior să fie activat și dispozitivul Multibox.[/pullquote]
Taxa de drum va fi colectată prin intermediul punctelor de detectare montate pe întreaga rețea de drumuri naționale. În plus, pe lângă calculul taxei, sistemul va transmite informații cu privire la greutate, distanța și viteza de deplasare.
Noul sistem de taxare, bazat pe tehnologia EETS, este proiectat astfel încât să poată fi extins și la autovehicule personale dar și alte țări. Cei care nu respectă noile reguli belgiene vor plăti o amendă de 1.000 euro pentru fiecare incălcare în parte. Adică, dacă te-au prins de 2 ori în aceeași zi că nu ai plătit taxa ești pasibil de o amendă de 2.000 euro.
Pentru a evita situațiile ce pot duce la pierdere de timp și bani, TimoCom, cea mai mare platformă de transport din Europa, vine cu câteva sfaturi utile pentru companiile de transport cu multe vehicule.
10 informații importante privind noul sistem belgian de plată a taxelor de trecere Viapass:
- De la 1 aprilie 2016, toate vehiculele cu greutatea totală autorizată de peste3.5tone se vor supune noului sistem de taxare pentruautostrăzi șidrumurinaționale, indiferent de utilizarea, în scop privat sauprofesional, a vehiculului.
- Toate camioanele care fac obiectul taxării trebuie să fie echipate cu o unitate OBU de la Satellic, deținătorul sistemului de gestionare a plăților taxelor de drum.
- Unitățile OBU sunt disponibile prin intermediul Satellic.be, Service Point sau prin intermediul emitenților de carduri de carburant, în România prin TSG euroShell, prețul de achiziție a acestuia fiind 135 de euro.
- Unitatea OBU poate fi înregistrată pentru un singur autovehicul și nu este transferabilă.
- Companiile de transport ar trebui să comande și să instaleze unitățile OBU cumulativ și în avans, pentru a evita eventualele defecțiuni și perioade de așteptare lungi la automatele de la Service Point.
- Pentru obținerea unui OBU într-un Service Point, trebuie să aveți documentele vehiculului care indică greutatea totală a acestuia și clasa de emisii, certificate de către dealer cu un certificat special.
- În cazul în care vehiculul ce se supune taxării remorchează diverse remorci sau semiremorci, acesta trebuie să fie întotdeauna înregistrate cu masa vehiculului mai mare și/saucu numărul mai mare de axe. Cu toate că, în acestcaz,diferența de prețeste minimă, amendapentrufiecare încălcarese va ridicaîn continuarela1.000 de euro.
- În cazul în carevă decideți să obținețio unitate OBUde la un Service Point, nu este recomandată înregistrarea rapidă. Înacestcaz, nu primițichitanțade restituire aTVA-ului.
- Costurile de taxare diferă în funcție de regiune (Flandra, Vallonia și regiunea Bruxelles-ului). În regiunea Bruxelles, costul mediu per kilometru la un camion Euro 6 poate fi mai mult de 20 de cenți.
- Toate informațiile necesarepot fi obținute de la Viapass, Satellic.be. Clienții TSG euroShell pot obține informații prin e-mail la adresa office@tsg-euroshell.ro sau la telefon +40 21 627 19 49.
Descarcă revista online infoTrucker – https://www.infotrucker.ro/wp-content/uploads/2015/10/infotrucker_octombrie2015.pdf sau intră pe ISSUU.
Urmărește #infotrucker pe Facebook, Instagram, Twitter, YouTube