10 pași care reduc riscul de amendă în cazul călătorilor clandestini la trecerea în Marea Britanie

10 pași care reduc riscul de amendă în cazul călătorilor clandestini la trecerea în Marea Britanie
Odată cu Brexit-ul, controalele camioanelor la intrarea în Marea Britanie se vor înăspri, motiv pentru care este bine să țineți seama de câțiva pași.

Cazul recent, în care un șofer de camion român a fost filmat în timp ce lăsa să coboare din semiremorcă sa mai mulți imigranți ilegali, pe M25 lângă Londra, ne-a adus aminte de cei 10 pași elaborați de Poliția de Frontieră britanică.

10 pași care reduc riscul de amendă în cazul călătorilor clandestini la trecerea în Marea Britanie

Urmaţi cu precizie, aceștia reduc riscul de amendă, una deloc mică (2.000 de lire sterline per fiecare imigrant) în cazul călătorilor clandestini la trecerea în Marea Britanie și vă pot salva de posibile probleme cu autoritățile britanice.

VEZI ȘI: Sfaturi din partea autorităților britanice pentru a stopa pătrunderea ilegală a imigranților

Nu uitați că, după Brexit, situația economică a Marii Britanii nu va fi una tocmai fericită, astfel că, autoritățile britanice nu vor ezita în a vă amenda. Nu le dați motive!

Astfel, înainte să începeți călătoria:

  1. Obţineţi de la angajatorul vostru instrucţiuni scrise asupra siguranţei vehiculului şi o listă de control pe care trebuie să le puneţi în aplicare.
  2. Dacă se poate, fiţi de faţă la încărcarea vehiculului pentru a fi sigur că nicio persoană neautorizată nu a urcat în acesta.
  3. Verificaţi materialul din care e făcut vehiculul (pereți izotermi/prelată) şi notaţi orice defecte ori stricăciuni pe o listă.

Imediat după încărcare:


  1. Asiguraţi vehiculul.
În cazul unei semiremorci izoterme încuiaţi uşile şi asiguraţi-le cu un lacăt. În cazul unei semiremorci cu prelată încuiaţi uşile intregrale, asiguraţi-le cu un lacăt şi aplicaţi un cablu de siguranţă de calitate, asigurat cu un lacăt robust sau cu un sigiliu unic. Notaţi-vă numărul sigiliului pe listă sau pe CMR.
  2. Verificaţi spaţiile laterale de depozitare, asiguraţi-le cu lacăte, dacă este posibil.Verificaţi deflectoarele de vânt şi axele.

 În timpul călătoriei, la fiecare oprire:

  1. VerificaţI prelata semiremorcii, acoperişul şi siguranţa vehiculului. Verificaţi cu mâna voastră mecanismele de siguranţă ca să fiţi sigur că sunt intacte, verificaţi spaţiile laterale de depozitare, deflectoarele de vânt şi axele.

Ați depistat vreo deterioare? S-a atins cineva de mecanismele de siguranţă?

  1. Dacă există vreo dovadă că vreun mecanism a fost atins sau că ar fi putut avea loc vreun acces neautorizat, verificaţi încărcătura şi spaţiul cargo şi reaplicaţi mecanismele de siguranţă.

Înainte de intrarea în zona de control britanică sau înainte de a porni spre Marea Britanie:

  1. Repetaţi paşii 6 și 7.
  2. Dacă nu a fost posibilă asigurarea vehiculului, efectuaţi o verificare manuală minuţioasă a încărcăturii şi a spaţiului de încărcat.
  3. Consemnaţi verificările efectuate pe lista de control, la încărcare, la fiecare oprire şi înainte de a intra pe teritoriul zona de control britanică ori înainte de a porni spre Marea Britanie.

Întotdeauna fiţi atenți, vigilenți și purtaţi asupra voastră mecanisme de siguranţă de rezervă (lacăt, cablu de siguranță etc.) şi liste de control.

Ţineţi instrucţiunile scrise şi listele de control în cabină, respectiv consemnaţi verificările efectuate pe lista de control.

Alertaţi autorităţile locale: Agenţia de Imigraţie (Border Force)/ Poliţia, dacă suspectaţi că a intrat cineva în vehicul fără autorizare.

Informaţiisuplimentare, codul de practică al Ministerului de Interne (Home Office) asupra Prevenirii intrărilor clandestine şi o listă de control standard pot fi obţinute accesând – https://www.gov.uk/secure-your-vehicle-to-help-stop-illegal-immigration

Follow #infotrucker