100 de camioane Renault Trucks T 460 pentru Jost Group

camioane Renault Trucks T

Renault Trucks i-a livrat de curând companiei Jost Group, prezentă și pe piața din România, cele 100 de camioane Renault Trucks T.

Ca parte a programului său de reînnoire a parcului, Jost Group, un jucător cheie în industria de transport și logistică la nivel european, a apelat la Renault Trucks pentru achiziția a 100 de unități Renault Trucks T 460, ceea ce-l face pe producătorul francez de camioane principalul furnizor al grupului. Jost Group va folosi cele 100 de camioane Renault Trucks T 460 4×2 Euro VI pentru transportul internațional.

Cele 100 de camioane Renault Trucks T 460 4×2 Euro VI au fost special configurate conform nevoilor Jost Group pentru transportul internațional. Oficialii comapniei susțin că cei 460 CP dezvoltat de motorul Euro VI sunt compromisul perfect între performață și cost total de operare.

100 de camioane Renault Trucks T 460 pentru Jost Group

Pachetul „Fuel Eco Pack” combină o întreaga serie de tehnologii inteligente care servesc pentru a reduce consumul camionului, inclusiv un mod de a inhiba puterea motorului, cruise control cu Optiroll ce controlează acțiune de rulare din inerție (free wheel), un compresor de aer cu ambreiaj, o pompă de servo cu viteză variabilă și un comutator automat de oprire a motorului după 3 minute, evitându-se astfel mersul în gol. Camioanele livrate către Jost Group dispun de un mecanism de blocare diferențial pe puntea spate, un reductor de viteză, rezervoare de aer și combustibil din aluminiu și deflectoare de aer atât pe acoperiș cât și pe lateralele cabinei.

[pullquote align=”full” cite=”Joseph Schmitz, Head of Group Purchasing” link=”” color=”#ff0000″ class=”” size=”14″]În ceea ce privește specificațiile motorului, versiunea de 460 CP este compromisul perfect între performanță necesar și costul total de proprietate, mai ales atunci când se analizează tipul de transport internațional pe care aceste vehicule îl vor face. Aceste camioane au fost toate identic dotate cu pachetul „Fuel Eco Pack” pentru a optimiza consumul de combustibil global al flotei.[/pullquote]

Nu a fost uitat nici confortul șoferilor aceștia bucurându-se de sistem de aer condiționat, MP3 docking station cu Bluetooth și un frigider sub pat. De asemenea, camioanele au fost dotate cu sistem hidraulic adaptat pentru transportul containerelor metalice și semiremorcilor.

Camioanele Renault Trucks T 460 4×2 Euro VI ale companiei Jost Group vor acoperi aproximativ 120.000 kilometri pe an, în mod special prin Belgia, Luxembourg, Olanda și Franța.

În România, producătorul francez este reprezentat de Volvo Group.

Descarcă revista online infoTrucker – https://www.infotrucker.ro/wp-content/uploads/2015/10/infotrucker_octombrie2015.pdf sau intră pe ISSUU

Urmărește #infotrucker pe Facebook, Instagram, Twitter, YouTube

Follow #infotrucker