ParcariȘtiri

12 spații de parcare Euro Rastpark certificate ca partener TAPA PSR

Din iunie 2018, grupul Euro Rastpark operează singurele 12 spații de parcare premium din Germania certificate ca partener TAPA PSR, nivelul 1 și 2.

Siguranța în industria transporturilor devine din ce în ce mai importantă, în contextul unei criminalități tot mai ridicate pe drumurile din Europa.

Daunele materiale, furtul de mărfuri și furtul de combustibil sunt doar câteva exemple de crimă organizată de-a lungul autostrăzilor europene, acestea fiind printre cele mai fierbinți subiecte din industria de transport și logistică.

Pierderile pentru transportatori și companiile de asigurări sunt imense, iar pericolul și incertitudinea pentru șoferii profesioniști crește în mod constant.

Pentru a contracara acest lucru, membrii VEDA au dezvoltat o nouă strategie de siguranță: parcare premium sau “Premium Parking”.

Conceptul de parcare premium constă în limitarea accesului, iluminare optimă, o înregistrare completă a tuturor vehiculelor și a mișcărilor celor din parcare, personal permanent 24H și monitorizarea periodică a sistemului video cu scopul de a reduce criminalitatea și a oferi mai multă protecție pentru șofer și mărfuri.

De la 1 ianuarie 2018, companiile de transport germane pot solicita o subvenție de 80% pentru taxele de parcare în locațiile certificate “Premium Parking”.

VEZI ȘI: Raport BAG: Creștere de 14.1% a flotelor românești pe piața din Germania

Mai multe informații puteți afla pe www.bag.bund.de, iar o listă a spațiilor de parcare certificate și eligibile poate fi găsită pe www.truck-parking.com.

Grație parcărilor sale premium din mai multe locații, Euro Rastpark a oferit o bază solidă pentru certificarea ca partener TAPA PSR.

Care este beneficiul certificării TAPA PSR pentru un operator de parcare securizată?
Este necesar ca operatorii de transport să găsească locuri cu standard ridicat de securitate pe care se pot baza.

Pentru un furnizor de astfel de servicii, certificarea TAPA PSR este o modalitatea de a arăta clienților că este un partener serios, fiind totodată un avantaj comercial.

Așa, operatorul parcării poate justifica prețul mai mare față de o parcare care nu are o astfel de certificare.

Poate că n-ar fi o idee rea ca pentru o astfel de certificare să aplice și Smart Autohof Pecica, cea mai nouă și modernă locație cu facilități de parcare pentru camioane din țară. În acest fel ar putea fi justifica prețurile ridicate pentru o noapte de parcare în locație.

Astăzi, TAPA are peste 600 de membri în toată lumea, unind logistica celor mai importanți producători globali cu firmele de transport într-un mod sigur.

Încă din 1985, Euro Rastpark alături de Autohöfe, pun la dispoziția șoferilor de camion și companiilor de transport facilități și spații de parcare, având în prezent 18 astfel de locații pe toată rețeaua de autostrăzi din Germania.

Locațiile Euro Rastpark sunt deschise 24/7, iar pe lângă facilitățile de parcare pentru camioane, clienții au la dispoziție o stație de alimentare și un bistro/restaurant.

Din aceeași categorie...

Back to top button