14.000 de camioane sunt afectate zilnic de oprirea lucrărilor la podul peste Rin de la Leverkusen

Zilnic, 14.000 de camioane sunt nevoite să folosească rute ocolitoare, din cauza sistării lucrărilor la podul peste Rin de la Leverkusen.
După rezilierea contractului de către autoritățile din regiunea Renania de Nord-Westfalia cu grupul austriac de construcții Porr AG, care a câștigat licitația pentru reconstrucția și reabilitarea podului peste Rin de la Leverkusen, lucrările au fost oprite, urmând a se organiza o nouă licitație.
Dar asta înseamnă că zilnic, 14.000 de camione sunt nevoite să folosească rute ocolitorare pentru a putea trece peste Rinul. Asociația de transport și logistică din Renania de Nord-Westfalia (VVWL) a sprijinit decizia autorităților regionale, dar atrage atenția că urmările pentru mediu, dar și pentru industria de transport sunt dezastruase.
Lucrările la podul peste Rin de pe A1 de la Leverkusen se vor prelungi cu cel puțin încă doi ani, până la finalul anului 2023, iar VVWL a făcut un scurt raport al consecințelor. Înainte de închiderea podului pentru traficul greu, acesta era traversat zilnic de 14.000 de camioane. Ruta de ocolire înseamnă cel puțin 40 de minute pierdute în trafic pe cei aproximativ 29 de kilometri.
Astfel, consecințele pentru mediul înconjurător sunt dramatice: 14.000 de camioane înmulțite cu aproximativ 8 litri de motorină și 2.65 kg de dioxid de carbon, înseamnă aproximativ 300.000 de kilograme de emisii de noxe care ajung în atmosferă din această cauză.
VEZI ȘI: 7 asociații europene de transport cer o prelungire a perioadei de tranziție în cazul Brexit
Chiar dacă pare doar un calcul brut făcut de reprezentanții VVWL, situația pentru mediul înconjurător, mai ales într-o perioadă în care Germania trebuie să-și respecte angajamentele pentru reducerea poluării pe zona de transporturi rutiere.
În afara problemelor de mediu, VVWL atrage atenția că din cauza concurenței și mai ales acum, din cauza crizei declanșate de pandemia de coronavirus, că transportatorii nu vor putea crește prețurile și asta se va traduce și într-o pierdere din punct de vedere financiar.
Pe de altă parte, VVWL susține decizia autorităților de a rezilia contractul după neregulile descoperite, dar, în acleași timp, solicită schimbarea legislației în ceea ce privește acordarea contractelor pentru lucrările de infrastructăr de importanță europeană.