
Din 15 octombrie 2021, Certificatul COVID devine obligatoriu pentru toți lucrătorii din domeniul public și privat din Italia pentru a avea acces la locul de muncă, inclusiv pentru lucrătorii din transport și logistică. Măsura este valabilă până la 31 decembrie 2021.
Mai exact, Certificatul COVID devine obligatoriu și pentru șoferii de camion care încărcă sau descarcă în cadrul companiilor din Italia, respectiv pentru cei care intră în sediile companiilor, deși asociațiile de transport din Italia au făcut presiune asupra guvernului să-i excludă pe aceștia.
Conform celor mai recente informații oferite de asociațiile de transport, șoferii străini de camion nu sunt scutiți de la această măsură.
Având în vedere impactul negativ pe care-l va avea această măsură asupra lanțului de aprovizionare, în condițiile în care o parte importantă dintre șoferii de camion refuză vaccinarea, asociațiile de transport din Italia așteaptă în cotinuare clarificări și, eventual, introducerea unor excepții din partea guvenrului de la Roma.
VEZI ȘI: Digital Vehicle Scan, viitorul inspecțiilor tehnice pentru camioane
Decretul nr. 36 din 16 septembrie 2021 prevede că persoana care nu prezintă Certificatul COVID în momentul accesului la locul de muncă este considerată absent nemotivat până la prezentarea acestuia. După 5 zile consecutive de absență, angajatorul poate suspenda contractul de muncă și poate să nu-i plătească angajatului salariul pe zilele de absență. Suspendarea contractului de muncă nu înseamnă concediere, astfel că, se menține dreptul de a păstra relația de muncă.
De asemenea, cei care sunt prinși fără Certificat COVID în spațiile unde acest lucru este obligatoriu pot primi o amendă cuprinsă între 600 și 1.500 de euro.
În ceea ce privește reglementările de intrare în Italia, nu sunt planificate în prezent modificări, astfel încât șoferii de camion care efectuează transport internațional încă nu trebuie să prezinte Certificatul COVID la intrarea în Italia.
Introdus de Uniunea Europeană, Certificatul COVID nu este altceva decât dovada că o persoană este vaccinată cu schema completă (2 doze pentru moment), recuperată după boală sau testată (antigen sau RT-PCR) negativ în ultimele 48 de ore.