În dimineața zilei de 2 ianuarie, ora 04:00, Batalionul Marinarilor Pompieri din Marsilia a fost chemat pentru a interveni în cazul unui incendiu care a cuprins un vehicul în districtul Saint André, arondismentul 16 din zona Marsilia.
Ajunse la fața locului, echipajele de pompieri au constatat că focul a cuprins mai multe camioane, iar acesta amenința să se extindă și casele aflate în apropiere.
Astfel, aceștia au desfășurat la fața locului mai multe furtune de apă pentru a limita dezastrul, respectiv pentru a preveni răspândirea focului. Abia după 3 ore de luptă cu flăcările, marinarii pompieri, ajutați și de alți colegi veniți din zonă, au reușit să izoleze focul, ca într-un final să-l stingă.
În total, în incediu au fost distruse complet 16 camioane. De asemenea, 20 de camioane au fost salvate de acțiunea eficientă a echipelor de salvare.
VEZI ȘI: Un șofer leton a ajuns în șanț din cauza consumului de alcool la volan
La intervenție au participat 82 de pompieri și au fost utilizate 31 de echipamente de stingere a incendiilor. Deși incendiul a fost unul de proporții, n-a fost raportată nicio victimă.
0 comentarii