Știri

17 camioane din Iran blocate de 12 zile la punctul de frontieră Calafat-Vidin

17 camioane din Iran și șoferii acestora sunt blocate de 12 zile la punctul de trecere a frontierei Calafat-Vidin, din cauza unei ordonanțe emisă de Ministerul Sănătății din Bulgaria.

Camera de Comerț, Industrie, Minerit și Agricultură din Iran, membră a IRU, le-a semnalat celor de UNTRR că 17 camioane din Iran alături de șoferii acestora sunt blocate din data de 18 martie 2020 la punctul de trecere a frontierei Calafat-Vidin.

Banner Infotrucker utilizare DBE 600 x 150

Astfel, UNTRR solicită suportul MTIC și MAE pentru deblocarea camioanelor iraniere și a șoferilor acestora, în caz contrar situația s-ar putea transforma foarte curând într-o criză umanitară.

Blocajul este cauzat de Ministerului Sănătății din Bulgaria, care a emis o ordonanță prin care intrarea și tranzitul autovehiculelor înmatriculate în Iran, inclusiv camioane, sunt temporar interzise pe teritoriul țării începând din 18 martie 2020.

Totodată, în cazul unora dintre șoferi viza Schengen a expirat, astfel că au nevoie urgentă și de ajutor consular pentru a li se permite tranzitul până în Iran.

O soluție posibilă pentru ca cele 17 camioane din Iran și șoferii acestora să ajungă acasă, dacă este acceptată de autoritățile din Bulgaria și Turcia, este să fie testați de COVID-19, iar dacă rezultatul este negativ să li se emită un document în acest sens și să le fie permis tranzitul prin Bulgaria și Turcia. Oricum, tranzitul pe teritoriul Bulgariei se face în convoaie escortate de poliție.

VEZI ȘI: Șoferii de camion se plâng de lipsa condițiilor în parcările de pe autostrăzile din Germania

Turcia nu permite accesul pe căi rutiere a camioanelor și șoferilor profesioniști din țările –  Angola, Algeria, Austria, Belgia, Bangladesh, China, Canada, Cehia, Ciad, Camerun, Columbia, Danemarca, Djibouti, Republica Dominicană, Egipt, Ecuador, Guinea Ecuatorială, Franța, Finlanda, Germania, Guatemala, Ungaria, Iran, Italia, Irak, Irlanda, India, Coasta de Fildeș, Iordania, Kuweit, Kenya, Kosovo, Kazahstan, Liban, Letonia, Muntenegru, Maroc, Mongolia, Moldova, Mauritania, Norvegia, Olanda, Niger, Macedonia de Nord, Nepal, Oman, Polonia, Filipine, Portugalia, Panama, Peru, Coreea de Sud, Spania, Suedia, Elveția, Arabia Saudită, Slovenia, Sudan, Sri Lanka, Marea Britanie, Emiratele Arabe Unite, Ucraina, Uzbekistan, Taiwan, Tunisia.

În curând, și România va intra pe această listă și trebuie reținut că peste 70% dintre operațiunile extracomunitare de transport rutier ale României sunt realizate cu Turcia.

În schimb, Turcia acceptă camioanele din aceste țări listate dacă vin cu feribotul, în principal din Ucraina.

Din păcate, în prezent, din Constanța nu funcționează nicio linie de feribot spre Turcia sau Georgia, deși mai mulți operatori și-au anunțat interesul.

Din aceeași categorie...

Back to top button