2.000 de euro amendă pentru efectuarea repausului săptămânal în cabină în Spania

2.000 de euro amendă pentru efectuarea repausului săptămânal în cabină în Spania
Începând cu 21 februarie 2019, Spania a interzis efectuarea repausului săptămânal în cabină, amenda în acest caz fiind de 2.000 de euro.

Legea care interzice efectuarea repausului săptămânal normal în cabină a intrat în vigoare în Spania pe 21 februarie 2019.

2.000 de euro amendă pentru efectuarea repausului săptămânal în cabină în Spania

Aprobată încă din 2018, interdicția privind efectuarea repausului săptămânal normal în cabina camionului a intrat în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial al Spaniei a Decretului Regal nr. 70/2019 (20 februarie 2019).

Acest decret modificăRegulamentului privind Transportul Rutier, cunoscut sub numele de ROTT (Reglamento de Ordenación de los Transportes Terrestres), adică legislația care guvernează transportul rutier de mărfuri spaniol.

Astfel, cea mai importantă modificare la ROTT, interzicerea efectuării repasului săptămânal normal în cabină, îi afectează pe toți transportatorii străini și pe șoferii acestora.

Această măsură a fost luată de Guvernul Spaniei la presiunea asociațiilor de transport rutier din această țară. Deoarece n-a fost prevăzută vreo infracțiune specială, efectuarea repausului săptămânal normal în cabina va fi considerată ca fiind repaus săptămânal necorespunzător, iar amenda va fi de 2.000 euro.

VEZI ȘI: Europa cere o mai bună vizibiltate asupra traficului pentru șoferii de camioane

Inițial, interdicția repausului săptămânal normal trebuia să intre în vigoare în iulie 2018, însă fostul guvern de la Madrid a amânat-o timp de 6 luni.

Odată cu introducerea acestei interdicții, Spania se alătură Germaniei, Marii Britanii, Franței, Belgiei, Olandei și Italiei.

Alte modificări ale Regulamentului de Reglementare a Transportul Rutier (ROTT) privesc accesul la profesia de transportator de mărfuri, noi reguli privind stabilirea sancțiunilor și introducerea documentației de transport digitale.

Follow #infotrucker