21 de camioane confiscate pentru contrabandă cu motorină

Garda Financiară italiană a finalizat operațiunea „Trafic”, în care au fost efectuate 13 de arestări și s-au confiscat 21 de camioane pentru contrabandă cu combustibil pe teritoriul Italiei.
Contrabanda cu combustibil a fost făcut prin intermediul unor companii de transport, care încărcau motorină de la rafinării din Slovenia, Ungaria, Slovacia și Bulgaria, acestea pretinzând că transportă lubrifianți cu scopul de a nu plăti accize. Cum ajungeau în Italia, motorina era descărcată în sudul și centrul țării în curtea unor distribuitori ilegali. Ulterior, aceștia vindeau motorina prin intermediari la jumătate din prețul ei la pompă.
O circumstanță agravantă este faptul că, motorina a fost transportată cu vehicule comerciale de transport marfă generală, fiind încălcat astfel acordul ADR privind transportul mărfurilor periculoase expunând ceilalți participanți la trafic la un mare risc. Camioanele circulau clandestin și erau escortate de turisme care anunțau șoferii de camion dacă în față erau sau nu controale rutiere. Potrivit anchetatorilor, contrabandiștii „lungeau” motorina cu ulei vegetal, și astfel expuneau motoarele cumpărătorilor de ocazie.
Garda Financiară italiană a început ancheta în acest caz în luna mai 2015, după un control de rutină efectuat asupra unui camion la punctul de frontieră cu Slovenia. În semiremorca, poliția de frontieră din Gorizia a descoperit 26 de rezervoare de motorină, în timp ce pe documente era declarat ulei industrial. După această descoperire, Garda Financiară a crescut numărul controalelor, descoperind si alte transporturi de acest fel.
VEZI ȘI: Efectuezi pauza săptămânală normală în cabină? Poți să primești până la 1.500 euro amendă (Franța)
În operațiunea „Trafic” au fost implicate 28 de companii de transport străine și 23 de companii de transport din Italia. Investigația a fost finalizată în această lună, în cadrul acesteia fiind acuzate 64 de persoane și 13 arestate sub acuzația de trafic internațional de combustibil. Garda Financiară a confiscat 21 de camioane și peste 760.000 de litri de motorină având o valoare de peste un milion de euro. De asemenea, s-a mai pus sechestru asigurator pe treisprezece proprietăți ale distribuitorilor ilegali din Poggiomarino (Napoli), Cerignola (Foggia), Altamura (Bari), Tivoli (Roma) și Montichiari (Brescia).
Procurorii acuză persoanele suspectate de contrabandă, asociere transnațională la săvârșirea de infracțiuni, furt și fraudă fiscală prin declararea altor bunuri transportate pentru a nu plăti accize, fals în documente de transport prin indicarea fictivă a unor companii de transport din Spania, Grecia, Malta și Cipru.
Anchetatorii estimează că grupul infracțional a importat peste nouă milioane de litri de motorină, ce a generat un prejudiciu de la bugetul statului de peste cinci milioane și jumătate de euro.