Top NewsUtilitare ușoare

32 de utilitare electrice Mercedes eVito pentru GLS România

Aceasta este cea mai mare flotă de utilitare electrice Mercedes-Benz din Europa de Sud Est livrată în 2021.

Compania de curierat GLS România a achiziționat 32 de utilitare electrice Mercedes-Benz eVito 111 KA, prin intermediul dealerului Casa Auto Iași.

Autovehiculele Mercedes-Benz eVito vor fi utilizate de GLS România pentru servicii de curierat pe întreg teritoriul țării. Achiziția reprezintă primul pas pentru un viitor sustenabil și complet electric pe care GLS România dorește să-l adopte. Compania și-a propus ca, până în 2025, 40% din flota sa să fie electrică.

32 de utilitare electrice Mercedes eVito pentru GLS România

”Cu autovehicule 100% electrice putem să livrăm aceeași calitate ridicată, dar fără emisii de CO2. Putem reduce astfel impactul livrării coletelor asupra mediului, dar și să minimizăm amprenta de CO2 și să construim un viitor mai sustenabil. Alegerea unor parteneri care ne împărtășesc obiectivele de sustenabilitate ne onorează, iar împreună cu Casa Auto Iași și Mercedes-Benz Vans România, reușim să folosim activ la livrări autovehiculele eVito”, a declarat Mihai Szabo, Director Operațional GLS România.

”Mulțumim pentru decizia de a achiziționa eVito și pentru încrederea în produsele Mercedes-Benz Vans. Astfel de alegeri ne dovedesc ca partenerii nostri de afaceri au început să observe la rândul lor că viitorul este unul electric si ne țin constant motivați în atingerea obiectivelor noastre, de a aduce soluțiile de mobilitate fără emisii locale în prim-plan. Un autovehicul electric are în mod clar multiple beneficii, iar dacă grupul GLS România este orientat către inovație în acest sens suntem siguri că această primă colaborare este doar începutul”, a spus și Alexandru Rugină, COO Mercedes-Benz Vans România.

VEZI ȘI: Test Mercedes-Benz Citan 112 CDI: Specialist urban și nu numai

Casa Auto Iași a mediat prima colaborare între Mercedes-Benz Vans România și GLS România. Aceasta este și cea mai mare flotă de utilitare electrice Mercedes-Benz din Europa de sud-est livrată în 2021.

”Ne bucurăm că am putut oferi întreg sprijinul și expertiza Casa Auto Iași în vederea realizării acestei tranzacții în premieră în România și Europa de Sud Est. GLS România este unul dintre partenerii noștri strategici și printre principalii furnizori de servicii de logistică și curierat din piața națională. Avem încredere că alegerea produselor Mercedes-Benz este cea mai potrivită, având în vedere renumele global al mărcii și caracteristicile autovehiculului comercial ușor eVito”, a declarat Teodor Nedelcu, Director Vânzări Casa Auto Iași, centru autorizat de vânzări Mercedes-Benz.

32 de utilitare electrice Mercedes eVito pentru GLS România

Din aceeași categorie...

Back to top button