37 de camioane Scania cu LNG achiziționate de spaniolii de la Delgo

Compania spaniolă Delgo Operador de Transporte din Massalfassar (Valencia) a achiziționat 37 de camioane Scania cu LNG.
Compania iberică se ocupă cu transportul mărfurilor congelate, iar prin autonomia oferită de noile camioane Scania cu LNG, livrările vor fi făcute cu și mai puține opriri.
Dintre cele 37 de camioane livrate acum, 33 sunt Scania LNG cu 410 cai putere și 2.000 Nm, iar restul vin cu unități de propulsie cu o putere de 340 de cai putere.
Livrarea din partea Scania va fi finalizată până la încheierea lunii martie, iar în aceste condiții, flota celor de la Delgo va fi în procent de 40% oformată din camione alimentate cu LNG.
Noile produse vor fi utilizate pentru transporturile pe distanțe lungi, marea majoritatea dintre acestea urmând să fie făcute pentru clientul Lidl. Aceste rute leagă hub-uri logistice de o serie de magazine din Barcelona, Madrid, Sevilla și Murcia.
Noile camioane nu doar că vin cu emisii mai mici de CO2, dar aduc și un plus de economii în dreptul operatorului. Prețul LNG-ului este mai mic decât cel al motorinei, iar consumul scade și el consistent.
VEZI ȘI: Deficit de 100.000 de locuri de parcăre sigure pentru camioane în Uniunea Europeană
Infrastructura de distribuție a LNG-ului nu este una foarte dezvoltată, motiv pentru care compania iberică a obținut un acord pentru instalarea unei stații chiar în cadrul parcului logistic din Valencia.
“Există câteva zone unde putem alimenta cu gaz pe rutele de la nivel național, dar pentru traseele externe lucrurile devin mai complicate întrucât nu există rute fixe”, a declarat Felix Gonzalez, Manager în cadrul Delgo.