4 autobuze Scania Interlink LD cu gaz fac acum parte din flota unei școli din Gent

4 autobuze Scania Interlink LD cu gaz fac acum parte din flota unei școli din Genk

Patru autobuze Scania Interlink LD cu sistem de propulsie pe gaz au fost livrate unei școli din orașul belgian Gent.

Conform consiliului local, în perioada următoare, restul autobuzelor destinate școlilor vor fi înlocuite cu unele propulsate de motoare care folosesc gaz.

Gent este un oraș aflat în plină tranziție, iar autoritățile își doresc ca până în 2030 să reducă emisiile de CO2 cu 40%, valoarea fiind raportată la cea din 2007.

Alături de autobuzele destinate transportului elevilor, autoritățile au mai comandat alte 11 unități Scania Interlink LD, urmând ca aceastea să fie utilizate de regia de transport persoane.

Autobuzul de 12 metri Scania Interlink LD (Low Decker) are 51 de locuri, fiecare dintre acestea fiind dotate cu centuri de siguranță. Există spațiu generos și pentru cei care vor călători în picioare.

VEZI ȘI: Bruxelles-ul a alocat României un miliard de euro pentru modernizarea infrastructurii

De asemenea, vehiculul a fost echipat cu camere video pentru mersul cu spatele, cu camere video laterale, cu senzori pentru detectarea obiectelor aflate în unghiul mort și cu senzori speciali pentru detectarea persoanelor aflate în dreapta autobuzului.

„Odată cu achiziționarea acestor patru autobuze de gaz, deschidem noua noastră perioadă de planificare cu o măsură durabilă. Toți copiii noștri merită un aer curat și stau cu ei. În următorii ani, vreau să îmbunătățesc flota orașului ca o investiție pentru viitor”, a declarat Annelies Storms, viceprimarul orașului Gent.

Follow #infotrucker

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.