700 de camioane Volvo pentru flota DHL din Marea Britanie

700 de camioane Volvo pentru flota DHL Supply Chain din Marea Britanie

DHL și Volvo Trucks au anunțat semnarea unui parteneriat strategic pentru livrarea de către compania suedeză a 700 de camioane Volvo pentru flota DHL din Marea Britanie.

Cele 700 de camioane Volvo, din care 550 sunt capete tractor Volvo FH, reprezintă cea mai importantă afacere cu camioane de pe piața britanică, investiția ridicându-se la 112 milioane de dolari.

Noile camioane îndeplinesc cel mai noi norme privind emisiile, acestea fiind echipate cu motoare Euro VI Step D, care oferă o eficiență crescută privind consumul de carburant grație celor mai noi pachete și tehnologii ce le echipează.

În ciuda condițiilor economice, nevoile clienților rămân ferme, astfel că suntem nevoiți să investim continuu în afacerea noastră, dar și în oameni. Parteneriatul cu Volvo Trucks pentru noile camioane va furniza suficient de multă valoare atât clienților cât și șoferilor noștri, respectiv vor crește eficiența operațională și va reduce emisiile de carbon deoarece susținem dezvoltarea lanțurilor de aprovizionare ale clienților noștri” spune José Nava, CEO DHL Supply Chain UKI.

După o perioadă de teste, DHL Supply Chain a fost de acord să lucreze cu Volvo Trucks permanent. Angajamentul de a furniza serviciile sale pe parcursul vieții flotei, inclusiv asistență digitală, administrarea contului, asistența șoferului și recenzii ale vehiculelor, au fost doar câteva dintre avantajele care au dus la semnarea contractului strategic.

VEZI ȘI: Renault Trucks T High 480 – Tehnologie modernă cu un raport calitate-preț optim

“Volvo Trucks este încântat de-a dreptul pentru că a fost ales drept furnizor al celor 700 de camioane de către DHL Supply Chain”, a declarat Robert Grozdanovski, Managing Director, Volvo Trucks UK și Ireland.

Vestea achiziției celor 700 de camioane Volvo a venit în urma anunțului făcut de DHL cu privire la deschiderea celui mai nou hub de mărfuri în Airport Business Park din Langenhagen, Germania.

Follow #infotrucker

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.