Stiai caTimp liber

A Parked Life: Film documentar despre viața șoferilor de camion

În această săptămână va începe să ruleze în cinematografele europene documentarul ”A Parked Life”, care privește viața șoferilor de camion din est care lucrează în vestul Europei.

Protagonistul filmului este un șofer bulgar care lucrează în Europa câte trei luni neîntrerupt și aproximativ 46 de săptămâni pe an. Motivația rămâne situația economică grea din țara de origine, dar viața de familie devine una dependentă de telefon.

A Parked Life: Film documentar despre viața șoferilor de camion

”Trei luni este foarte mult, iar cea mai grea parte este oboseala. În prima lună, te gândești mereu la familie și timpul trece destul de repede. În a doua lună ești ca un robot: conduci, dormi, conduci, dormi, încarci, decarci, conduci, dormi. Fiecare zi este la fel. În a treia lună ești atât de obosit, mai ales mental. Corpul tău este în camion, dar gândurile sunt departe, în țară. Atunci se petrec accidentele”, se confesează șoferul bulgar în documentar.

VEZI ȘI: Polonia extinde programul de condus al șoferilor, până la 30 septembrie

”A Parked Life” are regizori și producători din Belgia, dar filmul este în limba bulgară, subtitrat în engleză. Ideea principală este de a prezenta spectatorilor din vest o parte din transportul rutier european și ce sacrificii fac șoferii pentru reducerea costurilor.

Filmul a rulat deja la câteva festivaluri de profil, iar la 18 august va avea premiera oficială în cinematografe. Pentru început, filmul va fi disponibil în Belgia și Olanda, țările în care se preconizează că va avea și cel mai mare succes.

Din aceeași categorie...

Back to top button