Acoperă sau nu camioanele impactul asupra mediului și societății?

Acoperă sau nu camioanele impactul asupra mediului și societății?

Un studiu IRU arată că vehiculele grele plătesc în plus taxe și impozite în comparație cu impactul lor asupra mediului și societății.

Realitatea este că transportul rutier este în prezent cea mai mare problemă climatică a Europei, după cum scrie Samuel Kenny, ofițer pentru transport durabil și feroviar în cadrul grupului Transport și Mediu, citat de euractiv.com

Un grupul de lobby al companiilor de transport europene condus de IRU a prezentat recent un raport care susține că vehiculele grele de marfă plătesc în plus taxe și impozite în comparație cu impactul unor costuri externe.

Raportul IRU a generat câteva reacții de dezaprobare în condițiile în care acesta a fost efectuat de aceeași firmă de consultanță care a realizat și studiul pentru grupul Transport & Environment, care arată că vehiculele grele plătesc mai puțin de 30% din costurile lor externe. Mai mult, știința a arătat în zeci de ani că vehiculele grele nu acoperă deloc costurile externe.

Totuși, cum este posibil ca două rapoarte realizate de aceeași firmă de consultanță să aibă rezultate total opuse?

Diferența provine din faptul că raportul IRU privește doar autostrăzile, deși camioanele utilizează la fel de mult și drumurile naționale sau regionale.

VEZI ȘI: Mercedes-Benz a lansat în premieră mondială noul Tourismo RHD (video)

Astfel, efectuarea unui studiu privind daunele cauzate de camioane numai asupra autostrăzilor este la fel de relevant precum un studiu care privește sărăcia în UE, dar este făcut la nivel de București între Ferentari și Calea Rahovei, în timp ce raportul T & E analizează întreaga rețea rutieră.

Raportul T & E analizează toate “costurile externe” – de la uzura rutieră până la schimbările climatice.

În afară de alegerea autostrăzilor și a costurilor externe care se potrivesc cel mai bine argumentelor IRU, mai există și alte trucuri care influențează rezultatul raportului.

Spre exemplu, atunci când se calculează impactul camioanelor asupra unor probleme cum ar fi schimbările climatice sau poluarea aerului, studiul nu ia în considerare decât activitatea pe autostrăzi.

Însă, când calculează cât de mult plătesc utilizatorii pentru a acoperi daunele cauzate infrastructurii, aceștia decid să împartă aceste costuri doar pentru a obține taxele aplicate pe autostrăzi, se mai arată în articolul publicat pe euractiv.com

De asemenea, raportul IRU nu include costuri externe importante precum congestia traficului, schimbările climatice sau accidentele.

Rapotul IRU este important pentru că acesta a fost publicat chiar înainte de prezentarea de către CE a unei reforme majore a legislației europene privind taxele rutiere.

Comisia a susținut întotdeauna extinderea taxării bazate pe distanțe și creșterea internalizării costurilor externe.

Realitatea este că transportul rutier, în special transportul de mărfuri, are o problemă de mediu, fiind în prezent cea mai mare problemă climatică a Europei.

Trebuie să convenim asupra unor standarde progresive privind emisiile de CO2 pentru camioane, trecerea la vehicule cu emisii zero și să dezvoltăm modalități de eficientizare a logisticii.

Taxarea inteligentă a drumurilor care încurajează utilizarea eficientă a vehiculelor are un rol important în toate acestea.

Așadar, cum se poate monetiza impactului poluării atmosferice asupra sănătății, a daunelor cauzate mediului de CO2 sau asupra siguranței pietonilor pe un anumit drum?

Articolul arată că înainte de a adăuga “costurile externe” la lunga listă a jargonului de Bruxelles, ar trebui stabilit ce înseamnă acest termen economic în realitate.

VEZI ȘI: Coaliția pentru Dezvoltarea României s-a întâlnit cu ministrul transporturilor

“Costurile externe” reprezintă conceptul de aplicare a unei valori monetare asupra unor lucruri precum uzura rutieră, poluarea aerului, schimbările climatice și accidentele.

UE a consacrat în tratatele sale un obiectiv de trecere la “internalizarea costurilor externe”, ceea ce ar însemna că fiecare agent economic de transport ar plăti un “preț corect” pentru impactul pe care-l are asupra mediului.

O astfel de practică încurajează minimalizarea impactului asupra mediului și, de asemenea, evitarea situațiilor în care unii provoacă daune, iar restul societății ar plăti factura.

Follow #infotrucker

Comentarii Facebook

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *