Camioane

Active Grip Control, o nouă funcție de siguranță pentru camioanele electrice Volvo

Volvo Trucks introduce o nouă caracteristică de siguranță brevetată pentru camioanele electrice, denumită Active Grip Control, care îmbunătățește semnificativ stabilitatea, accelerația și frânarea în condiții de aderență scăzută.

Datorită răspunsului rapid al motoarelor electrice, forța generată între roți și drum poate fi controlată într-o clipă pentru a preveni în mod proactiv patinarea roților.

Active Grip Control, o nouă funcție de siguranță pentru camioanele electrice Volvo

Active Grip Control îmbunătățește în mod clar accelerația în condiții de aderență redusă. Testele efectuate cu Volvo FH Electric pe o suprafață cu aderență redusă cu o remorcă încărcată au arătat o îmbunătățire cu 45% la accelerație maximă.

„Îmbunătățirea la urcarea pe un drum alunecos, cu pietriș este cu adevărat impresionantă. Cred că acest lucru va crește productivitatea, nu în ultimul rând pentru clienții noștri din construcții”, spune Anna Wrige Berling, Director pentru Siguranța Traficului și Produsului la Volvo Trucks.

Dacă camionul începe să derapeze, mai mulți senzori permit sistemului de control al vehiculului să reacționeze la condițiile suprafeței drumului și să utilizeze motoarele electrice ale vehiculului, împreună cu alte dispozitive de acționare, într-un mod inteligent pentru a ajuta șoferul să rămână pe drum.

VEZI ȘI: Electricul MAN eTGM, folosit pentru transport de materiale de construcții

Noua caracteristică este, de asemenea, concepută pentru a reduce riscul apariției efectului de briceag și supravirare atunci când camionul nu este încărcat.

„Cu Active Grip Control, le oferim șoferilor o capacitate îmbunătățită de a traversa drumuri și terenuri dificile – chiar și în cele mai dificile condiții”, explică Anna Wrige Berling.

Îmbunătățirile pot fi observate și la frânare, deoarece funcția poate fi utilizată pentru frânarea regenerativă controlată fără a intra sistemul ABS. Acest lucru crește eficiența, deoarece se petrece mai mult timp în regenerare, permițând o experiență de frânare mai lină.

Funcția Active Grip Control va fi disponibilă pe gama de camioane electrice cu o greutate brută combinată de 44 de tone (Volvo FH, Volvo FM și Volvo FMX), utilizate pentru operațiuni regionale de transport și construcții. O versiune a funcției va fi disponibilă și pe camioanele cu motor diesel sau LNG.

Din aceeași categorie...

Back to top button