Adina Vălean a cerut un studiu privind impactul Pachetului de Mobilitate asupra mediului

Adina Vălean a cerut un studiu privind impactul Pachetului de Mobilitate asupra mediului
Comisarul european pentru transporturi Adina Vălean vrea să analizeze impactul anumitor prevederi din Pachetul de Mobilitate asupra mediului.

După cum bine știm, una din prevederile Pachetului de Mobilitate, aprobat în această vară de Parlamentul European, se referă la întoarcerea camioanelor în țara unde acestea sunt înmatriculate, la fiecare opt săptămâni.

Adina Vălean a cerut un studiu privind impactul Pachetului de Mobilitate asupra mediului

Adina Vălean, comisarul european pentru transporturi, vrea să analizeze impactul acestei prevederi, dar și a deciziei prin care șoferii sunt și ei obligați ca o dată la patru săptămâni să revină în țara de origine. Comisarul european pentru transporturi a început discuțiile cu Asociația Europeană CLECAT și compania Ricardo, specializată în întocmirea de studii pe segmentul de transport și logistică.

Principala temere a Adinei Vălean este că noua reformă din transportul european nu se potrivește cu obiectivele europene din cadrul Pactului Ecologic European în ceea ce privește reducerea emisiilor de noxe până în 2050, care prevede reducerea totală pe segmentul de transporturi a emisiilor de gaze cu efect de seră.

Vălean consideră că întoarcerea obligatorie a camioanelor în țara de înmatriculare, la fiecare opt săptămâni, poate duce la o creștere a traficului rutier, probleme de logistică și o creștere a emisiilor de noxe la nivel european.

CLECAT a demarat deja o serie de discuții cu compania Ricardo, specializată în întocmirea de studii pe segmentul de transport și logistică, pentru a vedea exact cum va reacționa piața la această decizie. Astfel, compania Ricardo va începe, din 24 august, o serie de discuții care vor dura 5 săptămâni cu toate părțile implicate și va genera un studiu de caz care să reflecte exact impactul aplicării acestor prevederi.

VEZI ȘI: Transportatorii danezi critică luările de poziție ale Adina Vălean privind Pachetul de Mobilitate

Adina Vălean a solicitatat deja autorităților naționale, companiilor de transport și logistică și asociaților și sindicatelor de profil să furnizeze toate informațiile solicitate pentru a avea rezultatele studiului până la finalul anului.

În funcție de rezultatele studiului, Comisia TRAN și-a arătat intenția de a veni cu noi propuneri legislative înainte ca aceste prevederi din Pachetul de Mobilitate să-și producă efecte.

Pachetul de Mobilitate a fost aprobat de Parlamentul European în luna iulie și are ca scop crearea de condiții de mucă mai bune pentru șoferii de camion și să asigure un grad fair-play de concurență în sectorul transportului rutier de mărfuri. Decizia a fost contestată de o serie de țări, în special din Europa de Est, precum Bulgaria și România, care se consideră nedreptățite în raport cu companiile din Vestul Europei.

Decizia Adinei Vălean de efectuare a acestui studiu a generat o serie de critici negative din partea asociațiilor de transportatori rutieri din Vest, în special a celor din Danemarca.

Așadar, va fi sau nu obligatoriu pentru camioane să se întoarcă în țara unde sunt înmatriculate?

Follow #infotrucker