Sustenabilitate

AKASOL a deschis cea mai mare fabrică de baterii pentru vehicule comerciale din Europa

AKASOL AG a inaugurat Gigafactory 1, cea mai mare fabrică de sisteme de baterii pentru vehicule comerciale electrice din Europa.

Fabrica de ultimă generație din Darmstadt va avea în primă fază o capacitate de producție de până la 1 GWh. Aceasta va fi extinsă treptat până la 2,5 GWh, la finalul lui 2022.

AKASOL a deschis cea mai mare fabrică de baterii pentru vehicule comerciale din Europa

Înalt automatizată, fabrica va produce sisteme de baterii Li-ion pentru vehicule comerciale. În funcție de cererea venită din partea clienților, capacitatea de producție poate ajunge până la 5 GWh.

Astfel, AKASOL Gigafactory 1 va fi departe cea mai mare fabrică de baterii litiu-ion pentru vehicule comerciale din Europa. Ea va putea produce sisteme de baterii pentru peste 10.000 de vehicule anual. Compania a investit peste 100 de milioane de euro în noua facilitate.

VEZI ȘI: Primul camion autonom de nivelul 4 (VIDEO)

Campusul AKASOL are peste 20.000 de metri pătrați, în sud-vestul orașului Darmstadt. Gigafactory 1 este situată foarte aproape de autostrada A5 și hubul Frankfurt am Main.

Construcția are 15.000 mp, pe două niveluri, cu linii de asamblare, hală logistică și un centru de testare și validare a celulelor, modulelor și sistemelor de baterii. Pe plafonul clădirii a fost instalat un sistem fotovoltaic de 600 kWp.

Lângă fabrică se află o clădire de birouri de 7.500 mp, unde vor lucra aproximativ 300 de angajați, specialiști în cercetare și dezvoltare, vânzări, amangement de produs, achiziții și administrație. De asemenea, birourile dispun de 60 de stații de încărcare pentru vehicule electrice.

Din aceeași categorie...

Back to top button