
Grupul Amazon a anunțat accelerarea decarbonizării rețelei de transport, urmând a investi în următorii ani 1 miliard de euro în electrificarea flotei europene.
În următorii 5 ani, Amazon vrea să cheltuiască peste 1 miliard de euro pentru electrificarea flotei europene de camioane și utilitare. Mare parte din investiții, 400 de milioane de euro, sunt programate doar în Germania.
Potrivit Amazon, până acum compania a folosit 3.000 de utilitare electrice pentru livrările de colete din Europa. Numărul acestora ar trebui să depășească 10.000 până în 2025.
Pe lângă vehiculele pentru livrări, compania intenționează să utilizeze 1.500 de camioane electrice pentru transporturile grele dintre centrele de distribuție. 500 dintre aceste camioane electrice ar urma să fie folosite în Germania, țara europeană cu cele mai mare subvenții, de până la 80% din diferența de preț față de un camion diesel.
VEZI ȘI: Schmitz Cargobull a prezentat în România semiremorca EcoVARIOS
Alte investiții sunt planificate în stații de încărcare și sisteme care vor produce electricitate ”verde”. O fermă eoliană din Marea Nordului, cu o capacitate de 350 de megawați, ar urma să înceapă să producă în 2025.
Amazon și-a propus să își reducă emisiile nete de carbon la zero până în 2040, iar decarbonizarea rețelei de transport este una dintre cele mai dificile domenii. În marile orașe, compania vrea să folosească mai des livrările pe jos sau cu bicicleta, alimentate de la micro huburi.