Amazon nevoit să ofere condiții șoferilor care așteaptă la depozitul din Eggolsheim

Amazon nevoit să ofere condiții șoferilor care așteaptă la depozitul din Eggolsheim
Gigantul american Amazon a fost nevoit să ofere condiții șoferilor de camioane care așteaptă la centrul logistic Eggolsheim din Germania, după ce aceștia au creat mai multe probleme locuitorilor din zonă.

Gunoaie aruncate peste tot, colțurile străzilor și caselor transformate în toalete publice, zgomot infernal și intrări blocate. Cu asta se confruntă locuitorii din Eggolsheim care stau în apropierea centrului logistic al celor de la Amazon.

Amazon nevoit să ofere condiții șoferilor care așteaptă la depozitul din Eggolsheim

Aceștia au făcut numeroase plângeri împotriva companiei, iar aceasta este obligată de autoritățile locale să rezolve problemele. Problemele au apărut de când Amazon a preluat acest centru logistic, în luna septembrie a acestui an,  de la retailer-ul Lidl, în perioada în care aici activa discounter-ul german nefiind astfel de probleme.

În această perioadă de aici pleacă aproximativ un milion de expediții pe zi, ceea ce înseamnă o încărcare maximă a terminalului logistic care se întinde pe o suprafață de 20.000 de metri pătrați.

Șoferii de camion sunt nevoiți să aștepte ore întregi în afara centrului logistic până când pot descărca sau încărca marfa, fără să aibă acces la toalete sau alte facilități.

În plus, camioanele blochează accesul în casele oamenilor, garajele, spațiile de joacă pentru copii și în toată zona sunt gunoaie peste tot. Primarul din Eggolsheims a intervenit imediat și a interzis parcarea pe toate străzile din jurul centrului logistic, cu excepția riveranilor.

VEZI ȘI: Investiție de 14 mil. de euro în transportul combinat din regiunea Bayern

Astfel, în fiecare zi o echipă a primăriei și a poliției patrulează zonă pentru a-i amenda pe șoferii care încalcă prevederea.

În fiecare zi aici ajung peste 100 de camioane care descarcă marfa și altele care așteaptă să preia pachetele pentru a le livra destinatarilor.

Compania Amazon a fost obligată să le pună la dispoziția șoferilor de camioane acces la toalete și să le ofere toate facilitățile necesare, chiar dacă aceștia nu au intrat încă în interiorul centrului.

De asemenea, Amazon trebuie să igienizeze permanent zona din jurul complexului și să plătească suplimentar serviciile de curățenie.

În plus, compania a fost obligată să-și mărească numărul de locuri de parcare în interior și începând cu luna ianuarie 2020 va trebuie să respecte un orar strict în care camioanele pot intra pentru a încărca și descărca marfa pentru a nu polua fonic vecinii din jur.

Reacția companiei a fost promptă și a transformat locurile de parcare dedicate angajaților în locuri de parcare pentru camioane, a angajat o companie de salubritate care a curățat zona și care va face permanent curățenie și a început să-și optimizeze fluxul de camioane.

Follow #infotrucker

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.