Ambulanță de terapie intensivă bazată pe șasiu Scania R

Ambulanță de terapie intensivă bazată pe șasiu Scania R
Kaross Groth AB, un carosier suedez care produce suprastructuri speciale, a dezvoltat o ambulanță de terapie intensivă bazată pe un șasiu Scania R.

Gradul de ocupare a spitalelor din Suedia este în acest moment destul de ridicat, din cauza pandemiei COVID-19, motiv pentru care sistemul de asistență medicală din Stockholm investește în noi vehicule.

Ambulanță de terapie intensivă bazată pe șasiu Scania R

Acestea sunt utilizate în principal pentru a oferi ajutor pacienților care au nevoie de terapie intensivă, inclusiv persoanelor infectate cu coronavirus.

În general, toate misiunile de transport a bolnavilor sunt cu risc. În cazul celor cu afecțiuni grave, precum insuficiență respiratorie, pericolul este și mai mare. De aceea, timpul de reacție, dar și dotarea corespunzătoare cu echipament medical joacă un rol esențial în reducerea riscului.

Cu o experiență de peste 60 de ani în producția de vehicule speciale, carosierul suedez Kaross Groth AB a produs o ambulanță de terapie intensivă bazată pe șasiu Scania R, care răspunde cerințelor mai sus amintite.

COVID-19 afectează în principal plămânii, motiv pentru care cei grav bolnavi au nevoie adesea de ventilație mecanică artificială. Printre cele mai importante caracteristici ale acestei ambulanțe este faptul că în doar 90 de secunde, aceasta poate oferi oricărui bolnav asistență medicală de terapie intensivă.

VEZI ȘI: Rompetrol și Crucea Roșie vor dona către IGSU o unitate mobilă de terapie intensivă

Deoarece este dotată cu echipament medicat identic cu cel al unei secții de terapie intensivă dintr-un spital, bolnavii primesc aceeași îngrijire la bordu său, inclusiv oxigenul de care au nevoie.

Dacă o ambulanță obișnuită furnizează 1.000 de litri de oxigen, ambulanța Scania de terapie intensivă oferă de 12 ori mai mult oxigen, adică 12.000 litri. Astfel, chiar și persoanelor foarte grave bolnave de COVID-19 li se poate furniza suficient oxigen în timpul transportului.

Ambulanță de terapie intensivă bazată pe șasiu Scania R

Pentru situații neprevăzute, ambulanța este echipată cu un sistem de back-up format dintr-o baterie litiu-ion care garantează o autonomie de energie de până la zece ore. De asemenea, ambulanță are spațiu pentru două incubatoare, ceea ce o transformă într-o resursă importantă pentru specialiștii pediatri de la Spitalul Universitar Karolinska, care tratează copii din diferite zone ale Suediei.

Dezvoltarea ambulanței a durat aproximativ 3 ani, iar pentru că oferă mai mult de 9 locuri, aceasta a fost omologată ca autobuz. Propulsia este asigurată de un motor de 13 litri cu șase cilindri ce dezvoltă 410 CP.

Factorul de siguranță este extrem de important pentru acest tip de vehicule, motiv pentru care, ambulanța a fost echipată cu asistent la frânarea de urgență, radar și cameră 360 de grade, respectiv asistent pentru păstrarea benzii de rulare.

Follow #infotrucker

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.