Amendă de 38.000 de euro pentru utilizarea a două carduri tahograf

Amendă de 38.000 de euro pentru utilizarea a două carduri tahograf
Poliția rutieră din Freising a oprit un camion pentru o depășire a limitei de viteză cu 20 km/h, însă controlul s-a terminat cu o amendă de 38.000 de euro pentru șofer, deoarece folosea două carduri tahograf.

Un control de rutină al poliției rutiere din Freising s-a terminat prost pentru un șofer de camion în vârstă de 54 de ani cu domiciliul în Austria, angajat al unei companii din Slovenia.

Amendă de 38.000 de euro pentru utilizarea a două carduri tahograf

În urma unei acțiuni de control a vitezei, poliția a oprit un camion de 40 de tone în zona joncțiunii Allershausen, pe direcția de mers spre München, deoarece șoferul acestuia a depășit limita de viteză cu 20 km/h.

La un control mai amănunțit, agenții de poliție au constatat că șoferul avea două carduri tahograf, pe care le-a folosit în ultima perioadă, încălcând astfel flagrant legislația în ceea ce privește perioadele de condus și odihnă.

După primele verificări, polițiștii au consatat că acesta a condus 62 de ore, respectiv 54 de ore, permise sunt maxim 10 ore, fără să efectueze pauzele de odihnă corespunzătoare. Aceștia i-au interzis șoferului să-și continue drumul până când nu efectuează pauzele de odihnă.

VEZI ȘI: DB Schenker oprește pentru moment transportul rutier spre Marea Britanie

Amenda pentru nerespectarea pauzelor de odihnă și condus a fost în prima fază de 330 de euro, dar șoferului i s-a deschis un dosar penal pentru fals și uz de fals și pentru falsificarea unor date relevante pentru stabilirea prejudiciului.

Astfel, tribunalul din Landshut a stabilit la primul termen o amendă cauțiune de 38.000 de euro pentru șofer și compania din Slovenia.

 

Follow #infotrucker