Știri

Noi controale BAG care au vizat transportatorii care fac cabotaj

Amenzi de aproape 50.000 de euro date de BAG în cadrul ultimului control privind cabotajul

Biroul federal pentru transportul de mǎrfuri (BAG) a derulat un nou control la nivel național pentru depistarea transportatorilor rutieri care încalcă legislația privind cabotajul.

Astfel, în cadrul celei mai recente acțiuni de control derulată de BAG la începutul lunii aprilie au fost verificate 668 de camioane, dintre care 648 au fost controlate și dacă efectuează curse în regim de cabotaj. Dintre acestea, 41 încălcau prevederile privind cabotajul.

Noi controale BAG care au vizat transportatorii care fac cabotaj

Reprezentanții BAG nu au comunicat și câte din cele 648 de vehicule transportau marfa în regim de cabotaj, așa că este dificil de calculat un procent al încălcărilor în trafic.

VEZI ȘI: 3.000 de amenzi după noile restricții pentru camioane din Tirol

Aceștia au precizat în schimb că numele companiilor și detalii despre vehiculele oprite, cum ar fi număr de înmatriculare) vor fi înregistrate într-o bază de date comună cu poliția de de autostradă pentru a urmări dacă acestea încalcă în mod frecvent legislația.

În cadrul acestei acțiuni de control au fost depistate și 45 de vehicule cu grave probleme tehnice, 20 de șoferi primind interdicția de a-și continua drumul.

Garanțiile financiare pentru toate încălcările constatate s-au ridicat la un total de 48.980 de euro, urmând ca în anumite cazuri cercetările să fie extinse și la sediile unor companii de transport.

Din aceeași categorie...

Back to top button