Sustenabilitate

Amoniacul ar putea fi folosit pentru transportul hidrogenului

Hidrogenul este considerat de mulți drept carburantul viitorului, dar transportul acestuia este dificil. Experții spun că amoniacul ar putea fi folosit pentru transportul mai facil al hidrogenului.

În prezent, conductele speciale pentru transportul hidrogenului sunt aproape inexistente. Realizarea unei asemenea infrastructuri este foarte costisitoare, deoarece ar necesita presiuni mari și temperaturi de transport foarte reduse.

Amoniacul ar putea fi folosit pentru transportul hidrogenului

Soluția ar putea fi amoniacul, al doilea cel mai des întâlnit compus din industria chimică, mult mai ușor de transportat. Molecula substanței gazoase cu miros înțepător este compusă dintr-un atom de azot și trei atomi de hidrogen.

În această formulă, transportul s-ar putea realiza la presiuni mai mici sau temperaturi nu atât de joase. Amoniacul se transportă în în cantități mari de peste 100 de ani. Materie primă pentru îngrășăminte agricole, el poate fi transportat atât prin conducte, cât și cu vaporul.

VEZI ȘI: Hyundai a început producția de serie a camionului cu hidrogen XCIENT Fuel Cell

Dacă hidrogenul ar fi produs cu ajutorul energiei provenite din surse regenerabile (hidrogen ”verde”), amoniacul rezultat din combinarea sa cu azotul atmosferic ar fi de asemenea ecologic. Azotul este foarte ușor de obținut din aer, unde se regăsește în proporție de peste 75%.

Potrivit experților, întregul ciclu se petrece fără emisii de CO2. Amoniacul poate fi utilizat pentru transport și apoi despărțit în azot (eliberat în atmosferă) și hidrogen. Acesta din urmă ar urma apoi să fie folosit drept carburant, de exemplu în celulele de combustie producătoare de energie electrică.

Din aceeași categorie...

Back to top button