Andreas Renschler, TRATON: Șoferii de camion merită mai mult respect

Andreas Renschler, director executiv al TRATON, solicită ajutor imediat pentru țările afectate de pandemia COVID-19 și îmbunătățirea condițiilor pentru șoferii de camion.
Într-un interviu acordat publicației germane Spiegel, Andreas Renschler, director executiv al TRATON și membru al Consiliului de administrație al Volkswagen AG a analizat situația industriei de transport atât din Germania, cât și din Europa, în contextul pandemiei COVID-19.
Astfel, Andreas Renschler a spus că decizia de închidere a frontierelor și naționalismul au afectat grav economia europeană, situația creată putând fi un exemplu de “așa nu” pentru viitor. Astfel, dacă în Germania punctele de service au rămas deschise, în Belgia acestea au fost închise, iar asta înseamnă probleme în oferirea serviciilor pentru transportatori.
De asemenea, acesta a subliniat încă o dată importanța vitală a transportului rutier, care în această perioadă asigură aprovizionarea în întreaga Europă cu mărfuri de primă necesitate și echipamente medicale.
Șeful TRATON a atins și problema șoferilor de camion care nu beneficiază de cele mai bune condiții de muncă și salarizare. “Trebuie regândit tot modul de funcționare al acestei industrii din acest punct de vedere. Fără șoferi de camion nu aveam nimic pe rafturile din magazine”, a spus el pentru Spiegel.
VEZI ȘI: IVECO a reluat producția de camioane și autoutilitare în Italia și Spania
O altă problemă dezbătută a fost cea a deschiderii granițelor. Și aici, Renschler a spus că e nevoie de o politică unitară și de o mai multă susținere din partea autorităților la nivelul fiecărei țări. Industria de transport ține în viață o serie de alte industrii și tocmai de aceea trebuie găsite soluții eficiente pentru a o susține în astfel de perioade și nu de a încurca și mai mult lucrurile.
“Trebuie să evităm populismele. Trebuie să punem mâna și să ne ajutăm partenerii. E ca într-o căsătorie. La bine și la greu. Asta înseamnă să fii în Uniune. Nu poți să profiți de o piață comună atâta timp și la primele semne să spui că nu te mai interesează de restul. Acum e important să dăm semnalul că suntem toți în aceeași găleată și că doar împreună putem ieși din ea. Europa a devenit puternică tocmai pentru că și-a deschis granițele, nu pentru că le-a închis”, a spus el în Spiegel.
Din punctul său de vedere, doar o acțiune comună poate salva Europa de la recesiune, ceea ce va duce la șomaj și pierderi financiare. Tot el precizează că a venit timpul ca industria de transport și logistică să funcționeze ca un tot unitar. Ca soluții pentru această industrie vede infuzii de capital pentru companiile care vor să-și reînnoiască flotele de exemplu.
În medie, parcul auto al companiilor are aproximativ 12 ani la nivel european și e important să primească un ajutor care să ajute industria. Renschler mai spune că această criză nu va afecta procesul de e-mobilitate și că toți producătorii vor continua investițiile în vehicule ecologice.
“Pandemia de cornavirus ne va înfrâna în unele puncte, dar cu siguranță nu ne poate opri complet. Și asta este important să înțeleagă toată lume. Și că putem trece peste toate doar împreună”, a concluzionat Renschler pentru Spiegel.
Andreas Renschler, 62 de ani, este responsabil de producția de camioane și autobuze în grupul Volkswagen din 2015. În plus, este și la conducerea companiei TRATON, “mama” celor de la MAN și Scania, listată la bursă în 2019. Înainte, Andreas Renschler a lucrat 27 de ani la Daimler fiind responsabil în special de producția de vehicule comerciale ușoare.