Stiai ca

Ansamblu pentru 12 containere: 3 remorci și 7 metri înălțime

Australienii nu se mai opresc. După succesul testelor cu un ansamblu pentru 8 containere, au trecut la următorul pas: 12 containere.

În vara acestui an, în Australia a început testarea pe drumurile publice a unei combinații de vehicule inedite, pentru transport de containere pe două niveluri. Combinația inițială consta într-un cap tractor cu 3 axe, o semiremorcă cu 3 axe și una cu două axe, legate între ele printr-un proțap cu 2 axe. Aceasta permitea transportul a 8 containere de 20 de picioare, câte 4 pe fiecare remorcă.

Timp de 6 luni, testele în operațiuni reale nu au întâmpinat nicio problemă. Combinația de vehicule s-a dovedit a fi suficient de stabilă, chiar și în condiții de vânt puternic. În plus, vehiculul a făcut față traficului de pe drumurile publice dintre terminalurile din apropierea portului Brisbane.

De aceea, s-a luat decizia extinderii testului. Acum, o a treia remorcă a fost adăugată, noul ansamblu putând fi folosit pentru a transfera 12 containere goale. Noua versiune, prezentată recent, constă într-un cap tractor Scania R590 cu 3 axe, două remiremorci cu 3 axe și șa de cuplare și o semiremorcă cu două axe la sfârșit.

VEZI ȘI: A fost livrat primul DAF XG+ de 660 CP

Capacitatea de transport a crescut astfel la 12 containere de 20 de picioare. Un rezultat nemaivăzut până acum, nici măcar în Australia, deoarece la înălțimea standard ar fi fost nevoie de 6 remorci separate. Camionul de test este destinat doar transferului de containere goale, cel puțin în această fază a proiectului. Alte porturi australiene și-au arătat disponibilitatea de a se alătura proiectului, dorind să testeze un astfel de ansamblu.

Producătorul semiremorcilor speciale este compania locală O’Phree. Acestea au un sistem inteligent de control al presiunii din perne, pentru a preveni înclinarea excesivă. Întregul ansamblu este echipat cu un sistem avansat de control, iar în cabină există un ecran suplimentar dedicat. Prin intermediul lui, șoferul operează inclusiv brațele hidraulice utilizate pentru securizarea containerelor pe pe al doilea nivel.

Din aceeași categorie...

Back to top button