Noua anvelopă pentru camioane Conti EfficientPro 5

Cu o tehnologie inovatoare a compoziției, noua generație de anvelopă pentru camioane Conti EfficientPro 5 promite un randament kilometric crescut.
Continental a introdus pe piață noua anvelopă Conti EfficientPro 5 pentru camioane, o soluție revoluționară care combină eficiența energetică cu reducerea emisiilor de carbon. Proiectată special pentru transportul pe distanțe lungi, aceasta este dotată cu compusul inovator vec2Sil, care optimizează consumul de carburant și energie.
Producătorul german spune despre noua anvelopă pentru camioane Conti EfficientPro 5 că răspunde cerințelor actuale ale transportului pe distanțe lungi.
Datorită tehnologiei vec2Sil, Conti EfficientPro 5 asigură o rezistență redusă la rulare și un randament kilometric crescut, contribuind astfel la eficientizarea consumului de energie și la reducerea costurilor legate de taxele de drum. Totodată, anvelopa oferă o aderență excelentă pe carosabil umed și o manevrabilitate sigură pe întreaga durată de viață.
Un alt beneficiu important este indicele de încărcare crescut, care permite transportul unor sarcini mai grele fără compromisuri, un aspect esențial pentru camioanele electrice care necesită capacități suplimentare.
Inovație 100% germană
Echipa de dezvoltare Continental a optimizat tehnologia vec2Sil pentru transportul pe distanțe lungi, creând o combinație unică între rezistența redusă la rulare și durata de viață extinsă.
Designul inovator al benzii de rulare, cu caneluri care generează goluri, asigură o performanță constantă la frânare și manevrare, inclusiv pe drumuri acoperite de zăpadă sau în condiții meteo nefavorabile. Aderența superioară și stabilitatea contribuie la un condus sigur, indiferent de condițiile meteorologice.
Costuri reduse și impact redus asupra mediului
Noua anvelopă vine cu o gamă de avantaje pentru operatorii de flote, reducând semnificativ costurile operaționale.
Datorită tehnologiei vec2Sil și modelului optimizat al benzii de rulare, am reușit să diminuăm considerabil rezistența la rulare, subliniază Hinnerk Kaiser, șeful departamentului de dezvoltare a produselor EMEA la Continental.
Acest lucru ajută producătorii de vehicule să se conformeze reglementărilor europene stricte, precum UE 2019/2400 și UE 2019/1241, garantând o operare economică a vehiculelor.
În plus, carcasele robuste ale anvelopelor Conti EfficientPro 5 sunt concepute pentru a oferi o retreadabilitate optimă, un avantaj major pentru sustenabilitatea operațiunilor de transport.
Adaptată pentru camioane electrice
Dacă am amintit de camioane electrice, trebuie să știți că noua anvelopă este compatibilă perfectă cu acestea. Cu un indice de încărcare mai mare și straturi ranforsate, Conti EfficientPro 5 asigură stabilitate, durabilitate și siguranță excelentă, chiar și atunci când transportă sarcini grele.
Anvelopa Conti EfficientPro 5 este disponibilă în următoarele dimensiuni:
- 315/70R22.5 158/150L (154/150M) TL Conti EfficientPro HS 5 3PMSF
- 385/55R22.5 162K (158L) TL Conti EfficientPro HS 5 3PMSF
- 315/70R22.5 154/150L (152/148M) TL Conti EfficientPro HD 5 EU 3PMSF