Aproape 3 luni petrecute doar în cabină de un șofer de camion român

Aproape 3 luni petrecute doar în cabină de un șofer de camion român
Timp de aproape 3 luni, un șofer de camion român și-a petrecut toate perioadele de repaus și odihnă în cabina camionului.

Poliția rutieră din Deggendorf a efectuat un control de rutină în rândul camioanelor oprire în parcarea Ohetal-Süd din zona Hengersberg. În cadrul acestui control l-au verificat și pe un șofer de camion român, în vârstă de 28 de ani, care lucra pentru o companie de transport belgiană.

Aproape 3 luni petrecute doar în cabină de un șofer de camion român

Reprezentanții poliției au verificat tahograful și toate documentele de călătorie ale acestuia și au constatat că de pe data de 12 ianuarie 2019 șoferul a avut curse pe tot teritoriul Europei, fără să ajungă niciodată acasă sau cel puțin la sediul companiei belgiene pe numele căreia este înmatriculat camionul.

VEZI ȘI: DB Schenker și FUSO extind parteneriatul în domeniul camioanelor ușoare 100% electrice

Astfel, dacă poliția germană nu l-ar fi verificat pe 1 aprilie în timp ce acesta era oprit în parcare de camioane Ohetal-Süd de pe A3, lângă Hengersberg, românul ar fi înregistrat în câteva zile cea de-a treia lună în care și-ar fi petrecut toate perioadele de repaus și odihnă în camion.

Aceștia au întocmit un proces verbal de constatare și vor continua cercetările și la sediul companiei angajatoare.

“Este un tip de sclavagism modern și ne dorim ca acesta să dispară. Vom investiga acest caz și îi vom sancționa drastic pe toți cei responsabili”, a spus Klaus Frankl, purtătorul de cuvânt al poliției din Deggendorf.

De fapt, legislația germană impune conducătorului auto să efectueze repausul săptămânal normal în afara cabinei, iar trei luni petrecute la bord sunt interzise și de normele comunitare care prevăd o odihnă în condiții adecvate.

Follow #infotrucker