GreenZoneTop News

Aramco și Gaussin vor produce împreună camioane cu hidrogen

Aramco a semnat un acord pe cinci ani de zile cu mai multe companii franceze, printre care și grupul industrial francez Gaussin, alături de care va produce camioane cu hidrogen în Arabia Saudită.

Semnat în cadrul unei vizite oficiale a lui Emmanuel Maron în Arabia Saudită, acordul dintre gigantul petrolier saudit Aramco și Gaussin vizează înființarea unei fabrici moderne de producție pentru camioane on și off-road alimentate cu hidrogen în Arabia Saudită.

Banner Infotrucker utilizare DBE 600 x 150

„Orientul Mijlociu este o regiune cheie pentru Gaussin, iar Arabia Saudită este crucială pentru a ne transfera tehnologiile și know how-ul acolo. Va găzdui următoarea ediție a Dakar Rally, iar țara împărtășește cu Gaussin o hotărâre ambițioasă de a decarboniza mobilitatea și de a aborda încălzirea globală. Acesta este motivul pentru care suntem foarte mândri să anunțăm această colaborare cu Aramco, una dintre cele mai importante companii integrate de energie și produse chimice din lume”, a declarat Christophe Gaussin, CEO Gaussin.

VEZI ȘI: BMVI estimează o creștere a transportului de marfă și pasageri, începând cu 2021

Cele două companii au convenit, de asemenea, că Centrul Avansat de Inovare (LAB7) al Aramco va fi strâns asociat cu dezvoltarea vehiculelor cu hidrogen de nouă generație ale lui Gaussin. LAB7 va fi responsabil în special de integrarea materialelor compozite de la Aramco în linia de produse Gaussin pentru a reduce greutatea vehiculului, consumul de energie și costul.

Aramco va sponsoriza, de asemenea, primul camion de curse cu hidrogen al lui Gaussin, care va lua startul în cadrul Dakar Rally 2022, organizat chiar în Arabia Saudită.

Din aceeași categorie...

Back to top button