Arimarea, subiect actual de dezbatere si in cazul transportului ADR

La inceputul lui iulie, o delegatie ARR a participat, la Bruxelles, la reuniunea Grupei de Lucru pentru Controlul Transportului Rutier de Marfuri Periculoase in UE. Este vorba de un eveniment organizat anual de Comisia Europeana, care vizeaza schimbul de experienta intre autoritatile competente din statele membre UE in ceea ce priveste armonizarea notiunilor si procedurilor de control referitoare la transportul ADR. Printre temele dezbatute se numara arimarea marfurilor, impactul modificarilor din ADR 2011, obligatiile factorilor implicati, transportul deseurilor si prevederile Regulamentului CE 1071/2009, cu accent pe categoriile si tipurile celor mai grave incadrari definite in Anexa IV la Regulament. Una dintre concluziile reuniunii se refera la faptul ca arimarea marfurilor trebuie sa fie in concordanta cu prevederile standardului EN 12195-1 si Ghidului UE de bune practici pentru arimarea incarcaturilor, care in Romania sunt impuse prin normele aprobate prin OMTCT 1892/2006. Iar dupa analiza unor studii de caz privind transportul deseurilor s-a ajuns la concluzia ca acest transport este supus prevederilor ADR si in acelasi timp, legislatiei nationale din fiecare stat, necesitand astfel o clasificare suplimentara a deseurilor, ceea ce poate ingreuna procedura de transport. Urmatoarea reuniune de acest tip se va organiza tot la Bruxelles, in septembrie, sub egida organizatiei europene Euro Controle Route (ECR) si va avea ca tema controlul modului de ambalare a marfurilor periculoase. (sursa: trafic media)

Arimarea, subiect actual de dezbatere si in cazul transportului ADR
Follow #infotrucker

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.