GreenZoneTop News

Cercetătorii armatei germane susțin utilizarea militată a hidrogenului

Cercetătorii armatei germane susțin utilizarea militată a hidrogenului pentru a câștiga o mai mare independență față de combustibilii fosili.

Utilizarea hidrogenului ca sursă de energie este potrivită inițial pentru transportul maritim de costă și aerian, unde ar putea fi folosiți și combustibili produși sintetic, se arată într-un studiu publicat de Institutul German pentru Apărare și Studii Strategice (GIDS), care este o cooperare între Academia de Comandă și Stat Major al Armatei Germane și Universitatea Helmut Schmidt/Universitatea Bundeswehr din Hamburg.

De asemenea, vehiculele și clădirile forțelor armate germane ar putea fi și ele alimentate independent de combustibilii fosili.

„Chestiunea autonomiei energetice în viitorul armatei germane este de mare importanță pe fondul schimbărilor așteptate în infrastructura energetică și a sistemelor de propulsie pentru mobilitate”, spun cercetătorii.

Aceștia se referă la o mecanizare tot mai mare a forțelor armate, lucru care necesită sisteme consumatoare de energie, care până acum au fost alimentate în principal cu combustibili fosili.

„Abilitatea de a planifica și conduce operațiuni militare de succes este, prin urmare, din ce în ce mai legată de managementul energetic al forțelor armate”, se spune în raport. „În consecință, o dependență economică și militară de petrol face ca accesul la această sursă de energie și stabilizarea piețelor petroliere să fie o necesitate strategică și de securitate”.

VEZI ȘI: IRU cere acțiuni urgente privind prețurile carburanților

Un punct central în Germania este strategia națională de hidrogen. Potrivit guvernului federal, acesta ar trebui să fie o componentă a tranziției energetice. Poate fi produs cu energie electrică verde din energie eoliană și sisteme solare și poate fi folosit în motoarele cu ardere internă sau pile de combustie. Hidrogenul poate fi folosit și pentru producerea de combustibili alternativi, pentru depozitarea pe termen lung și ca materie primă pentru procesele industriale.

În Europa în special, însă, producția de petrol și gaze naturale este previzibilă – fie și numai din cauza epuizării zăcămintelor existente. Acest lucru va crește dependența de petrol din regiunile de criză, vezi cazul Rusiei după invadarea Ucrainei.

„Importurile de gaze naturale vor fi, de asemenea, mai puțin probabil să vină din Europa de Vest în viitor”, au explicat cercetătorii.

Această dezvoltare este așteptată de mulți ani și s-ar putea intensifica dacă, în ciuda consumului în creștere, se investește mai puțin în dezvoltarea de noi surse.

Tranziția energetică a armatei germane

Cu peste 30.000 de vehicule, armata germană este cel mai mare consumator de combustibil dintre autoritățile federale, motiv pentru care cercetătorii văd potențial ridicat al acesteia de a îmbrățișa noile tehnologii. Alături de aproximativ 1.450 de proprietăți și peste 33.000 de clădiri, Bundeswehr ar putea deveni un instrument național important pentru dezvoltarea cererii dacă hidrogenul ar fi integrat în propriul management al energiei.

În cadrul armatei germane, hidrogenul a fost deja folosit ca purtător de energie în submarine. Potrivit cercetătorilor, avioanele de luptă, tancurile și anumite nave ar putea fi operate în cel mai bun caz cu combustibili sintetici, deoarece aceștia au un conținut de energie mai mare decât hidrogenul.

De asemenea, este relevant de unde va veni viitorul hidrogen. Cooperarea intensificată cu țările din Africa de Nord sau Orientul Mijlociu, de exemplu, are consecințe economice și strategice.

„Logica importului surselor de energie va continua să existe și chiar se va înrăutăți. Spre deosebire petrol, hidrogenul ar fi deja importat ca un purtător de energie divers și utilizabil direct”, mai spun cercetătorii.

Spre deosebire de petrol, hidrogenul este deja livrat ca produs finit, astfel încât nu mai există profituri în procesare.

Din aceeași categorie...

Back to top button