Camioane noi DAF de la TH Trucks - gamă completă de camioane diesel și electrice pentru orice aplicație de transport
GreenZoneTop News

Armata olandeză testează camioane MAN hTGX cu motor pe hidrogen

Renault Trucks - Camioane rulate premium la dobțțndă excelentă

Este pentru prima dată când armata olandeză utilizează camioane MAN hTGX cu motor pe hidrogen în operațiunile logistice.

Armata olandeză face un nou pas către decarbonizarea transportului greu militar, după ce a introdus în exploatare trei camioane MAN hTGX echipate cu motor pe hidrogen.

infotrucker

Cele trei camioane au fost livrate către Operational Support Command Land (OOCL), structura responsabilă de sprijinul logistic al armatei.

Vopsite în culoare militară verde și accente portocalii, cele trei camioane păstrează aspectul familiar al gamei MAN TGX, dar sunt echipate cu o tehnologie de propulsie complet diferită de cea a camioanelor diesel convenționale.

MAN hTGX cu motor pe hidrogen de 520 CP

Sub cabina modelului MAN hTGX se află un motor D38 cu șase cilindri în linie, modificat pentru funcționarea pe hidrogen. Propulsorul H45 are o cilindree de 16,8 litri și dezvoltă o putere de 383 kW, echivalentul a 520 CP.

Potrivit producătorului german, motorul livrează un cuplu maxim de 2.500 Nm, caracteristică importantă pentru aplicațiile de transport greu și pentru utilizarea în condiții dificile de operare.

Pentru stocarea combustibilului, MAN utilizează un ansamblu de rezervoare de înaltă presiune, montate în spatele cabinei. Sistemul funcționează la 700 bari și poate transporta până la 56 kg de hidrogen. În aceste condiții, autonomia estimată ajunge la aproximativ 600 de kilometri.

MAN hTGX va transporta mărfuri, echipamente și combustibil

Pentru armata olandeză, introducerea celor trei MAN hTGX reprezintă un prim test al tehnologiei cu hidrogen în sectorul transporturilor militare grele.

Camioanele vor fi exploatate în condiții reale de operare de către o unitate regională a OOCL, fiind utilizate în curse regulate pentru transportul de mărfuri generale, echipamente și combustibil.

Armata olandeză testează camioane MAN hTGX cu motor pe hidrogen

Scopul programului este evaluarea performanțelor și a viabilității tehnologiei cu motor cu ardere pe hidrogen pentru aplicațiile logistice militare. Prin acest test, autoritățile olandeze urmăresc să determine dacă această soluție poate contribui la dezvoltarea unui transport greu mai sustenabil în cadrul forțelor armate.

Utilizarea motoarelor cu ardere internă alimentate cu hidrogen reprezintă o alternativă la camioanele electrice cu baterii și la sistemele cu pile de combustie, oferind avantajul unor timpi rapizi de alimentare și al unei autonomii adaptate operațiunilor logistice pe distanțe lungi.

Din aceeași categorie...

Back to top button