ASFINAG a finalizat lucrările de reconstrucție a podului Innbrücke de pe A12

ASFINAG a finalizat lucrările reconstrucție a podul Innbrücke de pe A12
Începând de astăzi, 9 noiembrie, ASFINAG a ridicat restricțiile de trafic cauzate de lucrările de reconstrucție a podului Innbrücke din zona Terfen.

Vești bune pentru toți șoferii care circulă pe autostrada A12 (autostrada Inntal) din Austria. ASFINAG a anunțat că a finalizat lucrările de reconstrucție a podului Innbrücke, din zona Terfen, de pe autostrada A12, care aveau ca termen de finalizare primăvara anului 2021.

ASFINAG a finalizat lucrările de reconstrucție a podului Innbrücke de pe A12

Finalizarea lucrărilor cu 6 luni mai devreme a fost posibilă în urma unei investiții de 41 de milioane de euro.

ASFINAG, în colaborare cu firma care a efectuat lucrările, a finalizat acest proiect într-un timp record și începând de luni, 9 noiembrie, circulația în zonă se va desfășura fără restricții.

Lucrările la acest pod au început în luna noiembrie 2017 și ASFINAG a reușit ca în această perioadă să nu blocheze complet traficul în zona, șoferii având în permanență la dispoziție cel puțin o bandă pe sensul de mers.

Chiar dacă au fost unele probleme, din cauza pandemiei de coronavirus, lucrările s-au desfășurat fără întrerupere și au fost finalizate înainte de data planificată inițial. Desigur, mai sunt unele lucrări de efectuat, dar toatea acestea vor avea loc lângă sau sub pod și nu vor mai duce la restricționarea traficului.

VEZI ȘI: Tesla angajează 7.000 de lucrători în fabrica Grünheide, Germania

În plus, cu ajutorul noilor tehnologii și a unor soluții inovatoare, dacă vor mai trebui efectuate lucrări de renovare la pod, traficul poate fi direcționat acum mult mai rapid și mai ușor și se vor putea folosi două benzi pe fiecare sens.

De asemenea, și în cazul unor accidente, soluțiile de siguranță implementate vor permite o intervenție rapidă a echipajelor de salvare și fluidizare mai bună a traficului.

Traficul pe acest pod este de peste 60.000 de vehicule zilnic și a fost cel mai mare șantier de pe autostrăzile din vestul Austriei.

Follow #infotrucker