Camioane

Au fost livrate primele camioane multifuncționale Unimog pentru CNAIR

Ele au fost distribuite Direcțiilor Regionale de Drumuri și Poduri din 5 județe.

CNAIR a receptionat în luna martie primele 10 camioane multifuncționale Mercedes-Benz Unimog U423 din cele 135 comandate.

Contractul încheiat de CNAIR cu CTE Solution – Utilaje Specializat SRL prevede livrarea a 135 de camioane multifuncționale, câte 45 pe ani în 2021, 2022 și 2023.

Au fost livrate primele camioane multifuncționale Unimog pentru CNAIR

Primele 10 utilaje livrate CNAIR în cadrul acestui contract au fost distribuite către Direcțiile Regionale de Drumuri și Poduri din 5 județe, după cum urmează: DRDP Timișoara (2 unități), DRDP Cluj, DRDP Brașov (3 unități), DRDP Iași (3 unități) și DRDP Constanța.

Echipamentele cu care sunt dotate mașinile multifuncționale Mercedes-Benz Unimog U423 pentru CNAIR sunt următoarele: lamă de zăpadă Schmidt Cirron SL 27, răspânditor de material antiderapant Schmidt B 30, braț de lucru extensibil multifuncțional Mulag MFK 500, cap cositor vegetație Mulag TMK 1200, cap cositor vegetație Mulag GMK 1200, cap tăietor de crengi Mulag AWS 2200 și perie frontală Schmidt VKS 26.

VEZI ȘI: Două camioane Unimog U 5023 au ajuns pe cel mai înalt vulcan din lume

Prețul unui set complet, compus din camionul Mercedes – Benz Unimog U 423 și echipamente, este de 1.668.785 lei (fără TVA). Valoarea totală a întregului contract este de 268.090.310 lei (fără TVA).

Furnizorul vehiculelor a făcut și instructajul personalului desemnat pentru operarea acestor utilaje performante.

Din aceeași categorie...

Back to top button