Știri

Austria: 3 benzi pe A4, între Schwechat și Bruck/Leitha West

Cu efect imediat, autostrada A4 din Austria poate fi folosită pe 3 benzi, pe aproximativ 26 km, de la Schwechat (ieșire de pe centura Vienei) până la intersecția Bruck/Leitha West, pe sensul spre Ungaria.

Actuala extindere la 3 benzi este localizată între Göttlesbrunn și Bruck/Leitha West. Pe lângă a treia bandă pe o distanță de peste 6 km, ASFINAG a construit un nou sistem de protecția împotriva apei și protecție la zgomot, a instalat panouri fonoabsorbante, a renovat podurile și suprafața asfaltică.

Banner Infotrucker utilizare DBE 600 x 150

În total, ASFINAG a investit 134 de milioane de euro pentru banda a treia între Fischamend și Bruck/West. În ultimii ani, volumul de trafic pe Ostautobahn dintre zona Fischamend și Bruck/Leitha West a crescut cu aproximativ 3% anual.

Punctul de control din Bruck/Leitha, operațional din 2015, a fost de asemenea adaptat și modernizat. Benzile de intrare și ieșire au fost lărgite, indicatoarele de ieșire LED și senzorii de trafic au fost adaptate, iar sistemul radar a fost înnoit.

VEZI ȘI: Calendarul de dozare a traficului de camioane din Tirol, în prima parte din 2023

Centrul dispune de echipamente de ultimă tehnologie. Camioanele sunt măsurate la intrarea în spațiul de test de 22.000 de metri pătrați, fiind înregistrate lungimea, înălțimea și lățimea. Apoi are loc cântărirea. Inspecția vizuală (profilul anvelopelor, frâne supraîncălzite) este posibilă într-o zonă acoperită. Dacă sunt necesare, verificările tehnice amănunțite pot fi făcute în hala de teste.

De asemenea, vameșii pot verifica în amănunt mărfurile transportate. Sunt disponibile în total 31 de locuri de parcare pentru camioane.

Din aceeași categorie...

Back to top button