Știri

Austria: Controale privind echiparea de iarnă a camioanelor

Autoritățile din Austria vor continua controalele privind echiparea de iarnă a camioanelor.

Joi, 9 noiembrie, departamentul de trafic, împreună cu comandamentul poliției districtuale din Tirol (Austria) și cu comandamentul poliției orașului Innsbruck au efectuat controale comune a camioanelor pe autostrăzile Inntal și Brenner, precum și pe principalele rute de tranzit din Tirol, care s-au concentrat pe echiparea de iarnă a camioanelor.

Banner Infotrucker utilizare DBE 600 x 150

Mai exact, polițiștii au verificat dacă acestea erau echipate cu anvelope de iarnă și lanțuri de zăpadă. În total, au fost verificate 821 de camioane. Dintre acestea, doar două nu au avut anvelope de iarnă, iar 69 (8,4%) nu au avut lanțuri de zăpadă.

“Inspecțiile au arătat că majoritatea camioanelor (99,76%) au fost echipate cu anvelope de iarnă”, spune Günther Salzmann, șeful LVA Tirol Obst.

VEZI ȘI: Studiu SNAP: Industria de transport nu mai poate susține cererea din UE

Polițiștii austrieci fac apel la toți șoferiisă conducă doar camioane echipate corespunzător de iarnă. “Chiar și un singur camion sau câteva camioane care nu sunt echipate corespunzător pot fi suficiente pentru a paraliza întregul trafic în condiții de iarnă”, mai spune Salzmann.

Și în această săptămână, autoritățile din Austria vor continua controalele privind echiparea de iarnă a camioanelor cu anvelope corespunzătoare și lanțuri de zăpadă.

Din aceeași categorie...

Back to top button