Trailer

Auto Brand este noul importator și distribuitor Kögel în România

Auto Brand este noul importator și distribuitor de remorci și semiremorci Kögel în România, oferind toate soluțiile de transport ale producătorului de remorci, semiremorci și trailere.

Auto Brand, unul dintre cei mai importanți jucători pe piața locală a importului și distribuției de piese de schimb pentru vehiculele comerciale grele, preia vânzările pentru întreaga gamă de produse și servicii Kögel din România.

Cu o experiență de 19 ani în distribuția de piese de schimb pentru vehicule comerciale grele și o rețea națională alcătuită din 23 de sucursale și două centre regionale de logistică, Auto Brand va oferi clienților săi o rețea de vânzări și servicii complete bine structurată la nivel național.

Auto Brand asigură, în prezent, alături de gama extinsă de vehicule și părți componente, serviciile de telematică Kögel Telematics, inclusiv tot ce presupune Kögel After Market.

Compania cu sediul în Bragadiru este partener de service autorizat Kögel din 2005, oferind, pe teritoriul României, servicii complete de consultanță, diagnosticare, reparație și garanție pentru toate remorcile și semiremorcile producătorului german.

Soluții personalizate pentru fiecare client

Împreună cu producătorul bavarez de remorci și semiremorci, Auto Brand și-a propus să extindă vânzările Kögel în România.

„Parteneriatul alături de Kögel reprezintă un pas important în dezvoltarea companiei Auto Brand. Deoarece ne dorim să livrăm clienților noștri soluții complete, vânzările de remorci și semiremorci se integrează perfect în activitatea noastră de vânzări de piese de schimb și servicii conexe pentru vehicule comerciale” a declarat Cosmin Udrea, director executiv Auto Brand.

VEZI ȘI: Electric Truck Experience: Dialog constructiv privind subvențiile pentru camioane electrice

„România este o piață cu o importanță în continuă creștere pentru Kögel, iar Auto Brand reprezintă un partener de vânzări excelent și performant pentru noi. Cei 80 de specialiști în vânzări își cunosc bine meseria și sunt foarte familiarizați cu nevoile clienților români. Cu siguranță, Auto Brand și Kögel se vor completa perfect în beneficiul clienților.”, a declarat Aleksandar Djuricic, Director de Vânzări Kögel pentru România, Slovacia, Croația, Grecia, Bulgaria, Moldova, Slovenia, Bosnia și Herțegovina, Serbia, Muntenegru, Macedonia de Nord, Albania și Ungaria.

De acum înainte, Auto Brand asigură pentru toți clienții români soluții de transport economice și durabile de la Kögel, conform principiului de bază Kögel „Economy meets Ecology – because we care”.

Din aceeași categorie...

Back to top button