Autocar MAN Lion’s Coach pentru Ravitex

Compania de transport de marfă și de persoane Ravitex și-a adăugat săptămâna trecută în flotă un autocar de ultimă generație MAN Lion’s Coach.
Cu o lungime de 13 metri, noul autocar MAN Lion’s Coach al Ravitex este echipat cu noua generație de scaune ComfortLine, într-o configurație cu 55+1+1 locuri.
Autocarul este propulsat de un motor diesel de 12,4 litri, care respectă standardul de emisii Euro 6E. Șoferul se mai poate bucura de sistemul de direcție asistată electric MAN Comfort Steering, dar și de transmisia automată ZF 6 AP 2520 EcoLife cu retarder integrat sau de sistemului de navigație de ultimă generație. Vizibilitatea este îmbunătățită de camerele video din față, spate și din zona ușilor.
Noul vehicul al Ravitex are jante de aluminiu și anvelope Continental cu sistem de monitorizare a presiunii. Parbrizul încălzit electric și volanul multifuncțional contribuie de asemenea la siguranța călătoriilor, ca și sistemele Adaptive Cruise Control, Electronic Stability Program, Emergency Brake Assist sau Lane Guard System.
VEZI ȘI: Trei microbuze MAN TGE pentru Ravitex
Pentru confortul pasagerilor la drum lung, autocarul dispune de facilități precum toaletă, frigidere duble, chicinetă, sistem de aer conditionat Konvekta de 38 kW și diverse opțiuni de divertisment, inclusiv două monitoare LCD și un DVD player.
Pasagerii mai dispun de prize USB, lumini LED, scaune reglabile și un sistem multimedia. În plus, prizele de curent se găsesc oriunde este nevoie. Confortul călătoriilor este desăvârșit de geamurile dublu laminate cu tentă de culoare.
Sursa: MHS Truck & Bus România