Avocat olandez: Poliția nu poate cere justificări privind efectuarea repausului de 45 de ore

Poliția nu poate cere justificări privind efectuarea repausului de 45 de ore, cel puțin asta susține un avocat olandez în urma informației publicate pe 12 februarie 2018 de compania Transport in Nood.
După ce inițial a anunțat că șoferul poate fi sancționat și dacă nu poate face dovada că nu a efectuat repausul săptămânal în cabină pe teritoriul unui alt stat european, compania olandeză a revenit asupra informației publicate.
Astfel, vineri, 16 februarie 2018, Transport in Nood a expus opinia avocatului Kevin Vierhout de la Vallenduuk Advocaten, care spune că poliția nu poate cere justificări privind modul în care a fost efectuată pauza de odihnă săptămânală.
Plecând de la premiza că șoferii nu au permisiunea să se afle în vehicul pe perioada repausului săptămânal, acesta aduce ca argument articolul 34, alineatul (3) din Regulamentul 165/2014 tahografele în transportul rutier.
De asemenea, același regulament mai spune că, „statele membre nu impun conducătorilor auto o cerință de a prezenta formulare care să ateste activitățile lor în intervalul în care s-au aflat departe de vehicul.”
VEZI ȘI: Asigurați-vă că puteți face dovada că nu ați efectuat repausul de 45 de ore în camion
Totuși, Transport in Nood, susține că cele două amenzi din Franța, care au fost menționate în informarea din 12 februarie 2017, au fost aplicate corect.
Acestea s-au baza pe faptul că șoferii au recunoscut că au efectuat repausul de 45 de ore în cabină în Spania.
Țineți cont de faptul că aceste argumente sunt aduse de un avocat și nu poziții oficiale ale autorităților de control din statele europene.
Așa cum am anunțat, vom reveni pe acest subiect imediat ce obține răspunsurile oficiale din partea autorităților germane, olandeze, belgiene și franceze.