Berea Carlsberg va fi livrată clienților în camioane electrice Renault Trucks D Wide Z.E.

Berea Carlsberg va fi livrată clienților în camioane electrice Renault Trucks D Wide Z.E.
În 2020, Renault Trucks va livra 20 de camioane electrice D Wide Z.E. cu greutatea totală de 26 de tone producătorului danez de bere Carlsberg.

Prin livrarea celor 20 de camioane electrice D Wide Z.E. către fabrica de bere Feldschlösschen (Elveția), subsidiară a grupului Carlsberg, Renault Trucks face un important pas înainte în transformarea transportului urban.

Berea Carlsberg va fi livrată clienților în camioane electrice Renault Trucks D Wide Z.E.

Pionieri în ceea ce privește propulsia electrică, francezii au convingerea că transportul urban trebuie să se îndrepte rapid către electromobilitate, pentru îmbunătățirea calității vieții în centrele orașelor și pentru abordarea problemei globale a emisiilor de CO2.

Cele 20 de unități Renault Trucks D Wide Z.E. vor parcurge rute zilnice de livrare între 100 și 200 km, pentru aprovizionarea clienților fabricii Feldschlösschen de la cele 15 centre logistice ale producătorului, din Elveția.

Feldschlösschen și-a luat angajamentul unor operațiuni logistice cu zero emisii, lucru realizat parțial prin deservirea centrelor de producție prin intermediul căilor ferate.

Cu o gamă extinsă de vehicule comerciale electrice între 3.1 și 26 de tone, Renault Trucks îndeplinește atât cerințele curente, cât și pe cele viitoare ale profesioniștilor care operează în mediu urban.

VEZI ȘI: ASKO utilizează camioane electrice alimentate cu hidrogen

Aceste vehicule sunt ideale pentru colectarea deșeurilor și penrtru activități de distribuție, permițând curse silențioase la ore neconvenționale conservând, în același timp, calitatea vieții rezidenților.

Modelele Renault Trucks D și D Wide Z.E. sunt produse la fabrica din Blainville-sur-Orne (Calvados, Franța).

Informații tehnice despre camion

  • Greutate totală: 26+1 tonă
  • Ampatament: 3.900 mm
  • Putere: 370 kW (260 kW putere continuă)
  • Cuplu maxim: 850 Nm / 28 kNm la axa spate
  • Transmisie: 2 trepte de viteză
  • Capacitate baterie Li-Ion: 200 kWh

Follow #infotrucker

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.