Compania românească Blue River are cea mai mare flotă de camioane electrice din România, fiind un reper în transportul verde.
Blue River, companie fondată de frații Alexandru și Marian Păun, aniversează în 2025 un sfert de secol de activitate, perioadă în care a devenit un reper al transportului rutier de marfă din România.
De la primul camion, un Roman, și până la o flotă impresionantă de 190 de vehicule, dintre care 20 alimentate cu CNG și 8 electrice, Blue River a demonstrat că investițiile consecvente și seriozitatea în relația cu partenerii pot construi o afacere sustenabilă.
În prezent, compania are o cifră de afaceri de 30 de milioane de euro anual și un portofoliu important de clienți atât în transportul național, cât și internațional.
Blue River și tranziția la camioane electrice
În 2019, Blue River a fost prima companie românească ce a integrat camioane alimentate cu CNG, iar în 2022 a implementat în operațiunile de distribuție urbană grea cu temperatură controlată primul camion electric din România.
În 2025, compania a stabilit un nou reper, devenind compania de transport cu cea mai mare flotă de camioane electrice din România.
Cele 8 camioane electrice și cele 20 alimentate cu CNG parcurg lunar zeci de mii de kilometri, demonstrând că soluțiile cu emisii reduse nu mai sunt doar proiecte pilot, ci o realitate operațională.
În plus, compania a adăugat două semiremorci frigorifice complet electrice, consolidându-și statutul de pionier al transportului verde.
Suntem extrem de activi în direcția tranziției către combustibili alternativi. Am avut prima flotă de camioane CNG din România, am adus primul camion 100% electric și astăzi operăm cea mai mare flotă electrică din țară. Dacă mâine am putea acoperi toate rutele doar cu vehicule electrice, am fi pregătiți să o facem, a declarat Alexandru Păun, Director Blue River.
De-a lungul celor 25 de ani, Blue River a parcurs peste 180 de milioane de kilometri și a construit un colectiv de 325 de angajați implicați activ în programe de formare profesională.
Compania a fost premiată pentru eficiența managementului și responsabilitatea socială, confirmându-și angajamentul pentru o dezvoltare sustenabilă. Relațiile de lungă durată cu parteneri, unele de peste 23 de ani, reflectă valorile fundamentale ale companiei: seriozitate, etică profesională și calitatea serviciilor.
Blue River este o companie care a înregistrat rezultate pozitive în fiecare an al activității sale. Aceste performanțe pot fi atinse doar prin seriozitate și prin respectarea angajamentelor asumate față de clienți și parteneri, a adăugat Alexandru Păun.
Privind spre viitor, Blue River își propune extinderea flotei electrice și diversificarea serviciilor de transport. Obiectivul este menținerea echilibrului dintre performanța economică și responsabilitatea față de mediu, păstrând în același timp valorile care au stat la baza creșterii constante din ultimii 25 de ani.

















