BMVI dublează bugetul de prime oferite pentru echiparea camioanelor cu sistemului de asistență la virare

BMVI dublează bugetul de prime oferite pentru echiparea camioanelor cu sistemului de asistență la virare

Ministerul Transporturilor din Germania (BMVI) a anunțat că a dublat bugetului de prime oferite pentru echiparea camioanelor cu sistemului de asistență la virare.

Biciliștii și pietonii nu sunt foarte vizibili în momentul în care camioanele sau autobuzele virează spre dreapta, iar accidentele de acest gen, din ce în ce mai frecvente în ultima perioadă, pot fi evitate.

Conform prevederilor Uniunii Europene, echiparea camioanelor și autobuzelor cu sisteme de asistență la virare este obligatorie abia din 2024, însă BMVI consideră că este mult prea mult timp până atunci.

Tocmai de aceea, ministerul transporturilor din Germania a lansat programul „Aktion Abbiegeassistent“ prin care încearcă să convingă companiile de transport și logistică să-și echipeze camioanele cu astfel de sisteme care sunt disponibile deja pe piață.

Programul a fost lansat în 2017, iar din 2018 s-au acordat prime în bani companiilor pentru fiecare camion sau autobuz echipat cu un astfel de sistem, care a fost omologat de autoritățile competente din Germania. Suma totală a fost de 5 milioane de euro.

Pentru  2019, BMVI a dublat bugetul alocat pentru asta și a anunțat că acest proiect va continua pentru cel puțin cinci ani. Și asta chiar dacă din 2024 camioanele și autobuzele trebuiesc echipate obligatoriu cu acest sistem de siguranță.

VEZI ȘI: FedEx nu va mai furniza servicii de livrări expres pentru Amazon

Prevederile UE se referă doar la camioanele noi, motiv pentru care, reprezentanții BMVI au declarat că își doresc ca și camioanele mai vechi să fie echipate cu un astfel de sistem.

Astfel, toate companiile de transport și logistică care vor să-și echipeze vehiculele cu un astfel de sistem, omologat în Germania, vor primi o primă în bani care să acopere o parte din costuri. Totul pentru a crește siguranța pietonilor și bicicliștilor, principalele victime în astfel de incidente.

BMVI vrea să implementeze un program similar și pentru vehicule comerciale de până în 3.5 tone, începând cu finalul acestui an.

Follow #infotrucker

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.