Brexit-ul interzice inclusiv banalul sandwich din Marea Britanie

Atenție la ce luați în mașină după 1 ianuarie 2021, deoarece Brexit-ul interzice inclusiv banalul sandwich cu șuncă și cașcaval din Marea Britanie pentru șoferii de camion.
Cu siguranță Brexit-ul va avea un impact negativ asupra Uniunii Europene, dar mai ales asupra Marii Britanii. La mijloc vor fi, ca de obicei, transportatorii și șoferii de camion.
Astfel, publicația germană BILD a analizat unele prevederi și a ajuns la concluzia că șoferii nu vor mai putea să treacă cu un simplu sandwich cu șuncă și brânză din Marea Brtianie în UE.
Conform noilor prevederi, după Brexit, adică începând cu data de 1 ianuarie 2021, produsele din carne și lapte nu vor mai putea fi importate în Uniunea Europeană, iar exemplul dat într-una dintre întâlnirile din Consiliul UE a fost chiar banalul sandwich.
Reacțiile din ziarul britanic The Guardian au fost tipice pentru șoferii de camion din Marea Britanie.
“Să-l văd eu pe vameșul care îndrăznește să-mi arunce punga cu sandwich-uri. Sigur se lasă cu scântei”, a spus Simon Wilkinson, șofer de camion, citat de The Guardian.
VEZI ȘI: Au apărut deja primele probleme de aprovizionare cu bunuri în Marea Britanie
Este știut faptul că șoferii au în cabină tot felul de lucruri utile, iar banalul sandwich cu șuncă și cașcaval nu are cum să lipsească, mai ales în cursele lungi din Regatul Unit spre țările din Uniunea Europeană.
Conform unor reprezentanți din comisia de transporturi se pot face excepții pentru mâncarea de bebeluși sau pentru mâncarea pentru animale. „În cazul în care există în bagaje obiecte interzise aceste vor trebui aruncate sau consumate înainte trecerii frontierei”, au spus aceștia.
Totuși șoferii de camion vor putea să-și îndulcească momentele de stat în vamă pentru că dulciurile și ciocolata nu sunt afectate încă de restricțiile impuse de Brexit.