Călătoreşte în siguranță – aplicația MAE pentru mobil

Călătoreşte în siguranță

Călătoreşte în siguranţă este aplicaţia pentru telefoane mobile inteligente pusă la dispoziția cetățenilor români de către Ministerul Afacerilor Externe

Aplicaţia se înscrie în strategia MAE de diversificare a serviciilor consulare şi a mijloacelor de comunicare cu cetăţenii români. Aplicaía Călătoreşte în siguranţă permite cetățenilor români să afle informaţii despre ţara de destinaţie (condiţii, recomandări şi alerte de călătorie, misiuni diplomatice româneşti în ţara în care călătoresc), să poată fi alertați în cazul în care apar situații speciale în țara în care se află, să poată alerta cea mai apropiată misiune a României în caz de urgență și să afle rapid care sunt procedurile în cazul unor incidente (accident, îmbolnăvire, pierdere de acte etc.) sau alte informaţii utile.

Aplicația Călătoreşte în siguranţă a fost dezvoltată de firma iQuest Technologies, în urma unei licitații publice efectuate de minister. Odată descărcată, aplicaţia poate fi folosită şi off-line, dacă utilizatorul nu are conexiune activă de date. În acest caz, pentru ţările cu grad de risc ridicat, utilizatorii pot fi notificaţi prin SMS. Pentru transmiterea SMS-urilor, se utilizează platforma pusă la dispoziţie de STS (Serviciul de Telecomunicaţii Speciale).

Călătoreşte în siguranță - aplicația MAE pentru mobil

Pentru a avea la îndemână cele mai recente informaţii, MAE recomandă actualizarea periodică a aplicaţiei. De asemenea, se recomandă actualizarea informaţiilor înainte de a pleca într-o călătorie, pentru a evita costurile suplimentare pentru trafic de date în străinătate.

Înainte de prima utilizare, vă sugerăm să consultați informațiile pe scurt şi recomandările din aplicație.

Aplicația poate fi descărcată atât din App Store, pentru terminale ce folosesc sistem de operare IOS, cât și din Google Play, pentru teminale cu Android.

Follow #infotrucker