Camioane noi DAF de la TH Trucks - gamă completă de camioane diesel și electrice pentru orice aplicație de transport
Știri

Mii de camioane blocate la frontiera Poloniei cu Belarus

Renault Trucks - Noile game T, C, K, D 2025

Peste 3.000 de camioane blocate la frontiera Poloniei cu Belarus, timpi de așteptare de opt zile și apeluri urgente ale transportatorilor pentru suplimentarea personalului vamal.

Deși frontiera Poloniei cu Belarus a fost redeschisă pe 25 septembrie, traficul rutier de marfă rămâne blocat la singurul punct funcțional de la Koroszczyn, în apropiere de Brest.

infotrucker

Potrivit datelor furnizate de Asociația Poloneză a Transportatorilor Rutieri Internaționali (ZMPD), rata de procesare a camioanelor la vamă a scăzut drastic, de la 800-900 pe zi la doar 240-260.

Rezultatul este o aglomerare fără precedent, cu timpi de așteptare care depășesc opt zile și peste 3.000 de camioane staționate în zonă. Transportatorii polonezi avertizează că blocajul amenință nu doar economia, ci și siguranța șoferilor rămași blocați în condiții inumane.

ZMPD cere ministrului de finanțe să suplimenteze personalul vamal și grăniceri la Koroszczyn, deoarece situația riscă să devină o criză umanitară.

Acesta este în prezent singurul punct de trecere prin care se desfășoară transportul rutier de marfă între Polonia și Belarus. Este nevoie urgentă de întăriri nu doar pentru fluidizarea traficului, ci și pentru a asigura siguranța și condiții de viață minime pentru șoferi, spune Jan Buczek, președintele ZMPD.

Asociația avertizează că situația actuală încalcă standardele umanitare minime: șoferii profesioniști nu au acces la toalete, apă sau hrană caldă, sunt obligați să rămână în cabinele lor la temperaturi scăzute și nu beneficiază de asistență medicală.

Mulți au început deja să se confrunte cu probleme de sănătate, iar lipsa combustibilului le limitează posibilitatea de a-și încălzi vehiculele.

După datele ZMPD, numărul camioanelor care așteaptă formalitățile vamale este în creștere și propune deschiderea unor stații temporare de asistență medicală și umanitară, redeschiderea altor puncte de trecere pentru redistribuirea traficului și consolidarea serviciilor vamale și de frontieră.

Transportatorii polonezi avertizează asupra riscului economic

Potrivit ZMPD, timpul pierdut la graniță pune în pericol competitivitatea transportatorilor polonezi, care riscă să piardă contracte internaționale în favoarea operatorilor străini.

Transporturile întârziate și lipsa predictibilității logistice pot avea consecințe grave asupra lanțurilor de aprovizionare și asupra economiei, subliniază asociația.

Situație instabilă și risc de reînchidere a frontierei

În plus, presa poloneză citează surse oficiale potrivit cărora revocarea deciziei de redeschidere a graniței nu este exclusă. Condițiile impuse de Belarus – printre care eliberarea deținuților politici și cooperarea în gestionarea fluxurilor de migrație – ar putea duce la o nouă închidere a frontierei în cazul unui impas diplomatic sau al unei escaladări militare.

Guvernul polonez a anunțat că este pregătit să închidă din nou punctele de trecere dacă tensiunile cu Minsk se intensifică. În același timp, Ambasada Poloniei la Minsk le-a recomandat cetățenilor polonezi să părăsească teritoriul belarus cât mai curând posibil.

Din aceeași categorie...

Back to top button