Alte două camioane electrice Nikola Tre au luat foc
Alte două camioane electrice cu baterii Nikola Tre au luat foc la diferență de câteva zile, în luna septembrie.
Nikola pare să aibă probleme serioase cu focul la camioanele sale electrice. Săptămâna trecută, alte două camioane electrice cu baterii Nikola Tre au luat foc, după cele cinci din luna iunie, scrie Reuters.
Unul din cele două camioane electrice care a luat foc chiar în apropierea sediului central al companiei din Phoenix, Arizona, era o unitate de pre-producție aflată în curs de investigare și testare privind autoaprinderea bateriei, a precizat vineri compania.
În luna iunie, Nikola a suspectat un sabotaj, când cinci unități au fost cuprinse de foc la sediul său central.
Cu toate acestea, luna trecută, Nikola a citat drept cauză, în urma investigației, o scurgere de lichid de răcire în interiorul unui pachet de baterii.
În luna august, Nikola a rechemat un total de 209 camioane electrice cu baterii, aflate pe piață la dealeri și clienți.
















