Știri

Camioane străine cu probleme depsitate în trafic de poliția daneză

Camioane străine cu probleme depistate în trafic de poliția daneză din Zealand în cadrul unor controale derulate la mijlocul lunii martie.

În cadrul unor acțiuni de control a traficului greu, desfășurate în perioada 20 – 22 martie, agenți Tungvognscenter Øst din cadrul Poliției Centrale și de Vest din insulei Zealand au depistat numeroase camioane străine cu probleme, de la sistem AdBlue fraudat și taxa de drum neplătită, până la șoferi cu atestat expirat sau care nu respectau timpii de condus și odihnă.

Camioane străine cu probleme depsitate în trafic de poliția daneză

Sâmbătă, 20 martie, la prânz, poliția a verificat un camion înmatriculat în Letonia la Karlslunde Rasteplads pe autostrada Køge Bay. În urma controlului, agenții au constatat că sistemul AdBlue, care era defect, a fost reprogramat cu ajutorul unui software de management al motorului, pentru ca mesajele de eroare și luminile de avertizare din bord să nu mai apară, iar camionul să poată rula fără acest sistem esențial de limitare a poluării.

Duminică, 21 martie, pe seară, un echipaj al Tungvognscenter Øst a oprit pentru control pe autostrada Holbæk, lângă Torkilstrup, un alt camion înmatriculat în Letonia din cauza unor sunete pe care evacuarea acestuia le scotea în mers. În urma verificătilor s-a constatat că eșapamentul camionului a fost reconstruit, iar toba finală a fost scoasă, acesta fiind motivul zgomotului emis în timpul mersului. De asemenea, s-a dovedit că este vorba de un ansamblu EMS (European Modular System cu lungimea de 25.25 m) cuplat ilegal, deoarece atât vehiculul de tractare, cât și remorca de generație mai veche, nu erau echipate cu sistemul de frânare corect.

La o inspecție mai atentă a diagramelor tahografului analog, poliția a constatat că acul a fost îndoit, astfel încât, viteza înregistrată să nu corespundă realității. În plus, dispozitivul de control a fost echipat cu un întrerupător, cu ajutorul căruia șoferul înregistra timp de odihnă în loc de timp de conducere. În plus, limitatorul de viteză al camionului a fost complet oprit.

VEZI ȘI: Camion înmatriculat în România prins că transporta 880,4 kg de canabis, în Franța

Luni, 22 martie, dimineață, la Transportcenter Høje Taastrup, agenții au depistat un camion înmatriculat în Bulgaria, al cărui șofer în vârstă de 58 de ani era dat în urmărire în Danemarca într-un dosar penal. În noiembrie 2017, acesta a provocat un accident de circulație pe Østjyske Motorvej, deoarece nu a păstrat distanța minimă de siguranță față de vehiculul aflat în față. În urma coliziunii, persoanele aflate în autoturismul din față au suferit vătămări corporale. De asemenea, camionul avea sistemul AdBlue fraudat. În plus, agenții au constatat că doar unul dintre cei doi șoferi din camion avea permis de conducere, iar camionul nu avea taxa de drum plătită.

În conformitate cu legislația din Danemarca, toate cele trei camioane au fost sechestrate de poliție ca garanție pentru plata amenzilor primite. În două din cele trei cazuri, amenzile au fost plătite, iar defecțiunile constate remediate într-un atelier specializat, astfel că șoferii în cauză au putut să-și continue drumul.

În cazurile în care echipamentul unui camion a fost modificat, există o cerință legală conform căreia camionul trebuie legalizat înainte de a continua drumul. Pe lângă amenda pentru infracțiunile constatate, costurile de reparații se vor ridica adesea la o sumă considerabilă.

Din aceeași categorie...

Back to top button