Camioanele electrice nu trebuie să plătească taxa de drum din Marea Britanie
Autoritățile din Marea Britanie au anunțat că taxa de drum, reintrodusă la 1 august 2023, nu trebuie plătită și pentru camioanele electrice.
După o pauză de 3 ani, Marea Britanie a reintrodus sistemul HGV Levy pentru camioanele de peste 12 tone care circulă pe autostrăzi și drumuri de categoria A. Taxa, dezactivată la 1 august 2020 pentru a susține transportatorii în contextul pandemiei și Brexitului, a fost reinstaurată cu prețuri actualizate.
Guvernul britanic a făcut la 1 august o actualizare a informațiilor despre sistem. Potrivit acestora, camioanele electrice nu trebuie să plătească taxa de drum din Marea Britanie. Pe lista de excepții nu se află și camioanele hibride. Camioanele electrice înmatriculate în afara UK trebuie să dispună la bord de documentație care să demonstreze că vehiculul este unul cu zero emisii.
HGV Levy trebuie plătită înainte de intrarea în Marea Britanie. Dacă acest lucru nu se întâmplă, camionul va fi oprit și compania va primi o amendă de 300 de lire, plus valoarea taxei pe acea zi. Dacă amenda nu poate fi plătită pe loc, camionul va fi imobilizat până la plata amenzii. În acest caz, compania va plăti și costuri suplimentare pentru stocarea vehiculului.
VEZI ȘI: Comandă de 2.500 de camioane Scania din Marea Britanie
Tariful depinde de greutatea vehiculului (inclusiv a remorcii), clasa de emisii a vehiculului și timpul petrecut în Marea Britanie. Există variante de plată pentru 1 zi, o săptămână, o lună și 1 an.
Marea Britanie: Tarife taxa de drum pentru camioane Euro 6
Categorie | Greutate (kg) | 1 zi | 1 săptămână | 1 lună | 1 an |
---|---|---|---|---|---|
A | 12.001-31.000 | £3 | £7,50 | £15 | £150 |
B | 31.001-38.000 | £7,20 | £18 | £36 | £360 |
C | 38.001 și peste | £9 | £28,80 | £57,60 | £576 |
Tarife taxa de drum pentru camioane Euro 5 și mai vechi
Categorie | Greutate (kg) | 1 zi | 1 săptămână | 1 lună | 1 an |
---|---|---|---|---|---|
A | 12.001-31.000 | £3,90 | £9,75 | £19,50 | £195 |
B | 31.001-38.000 | £9,36 | £23,40 | £46,80 | £468 |
C | 38.001 și peste | £10 | £37,45 | £74,90 | £749 |
Dacă pentru un camion se plătește tariful pentru Euro 6, șoferul trebuie să dețină la bord documente care să ateste că vehiculul îndeplinește acest standard.