Camioane noi DAF de la TH Trucks - gamă completă de camioane diesel și electrice pentru orice aplicație de transport
Știri

Camioanele românești cu marfă către Austria blocate 7 zile la frontiera bulgaro-română

Renault Trucks - Noile game T, C, K, D 2025

Această practică de la frontiera bulgaro-română nu vizează doar camioanele românești, ci toate camioanele cu marfă către Austria.

infotrucker

UNTRR, cea mai mare asociație de transportatori rutieri din România, face apel la intervenția urgentã a autorităților române pe lângă cele bulgare pentru a opri controalele care vizează camioanele românești cu marfă către Austria, blocate timp de 7 zile la frontiera bulgaro-română.

Această problemã a fost sesizată încă de la începutul anului Comisiei Europene, precum și autorităților relevante din România și Bulgaria. Potrivit UNTRR, practica bulgarilor nu vizează doar camioanele românești, ci toate camioanele care transportã mãrfuri către Austria.

De la începutul acestui an, situația timpilor de așteptare la toate frontierele dintre Bulgaria și România, precum și pe rețeaua rutieră a Bulgariei, s-a înrăutățit semnificativ, din cauza intensificării controalelor bulgarilor care vizează camioanele cu marfă din și către Austria, în urma angajamentului luat de țara vecină față de Austria în contextul procesului de aderare la Schengen.

Datorită acestor controale amănunțite se înregistrează perioade lungi de staționare a camioanelor inspectate. Camioanele românești încãrcate cu marfă pentru Austria sunt blocate la Ruse, unde transportatorii se plâng că sunt reținute 7 zile, conform deciziei autoritãților bulgare, fãră a li se comunica în scris acest aspect și operatorilor de transport.

VEZI ȘI: Austria: Numărul șoferilor care au condus pe contrasens a crescut în 2023

Potrivit UNTRR, unui transportator român din Giurgiu nu i s-a permis trecerea frontierei nici măcar cu capul tractor fără semiremorcă, pentru a ajunge la domiciliul său din Giurgiu.

Controalele excesive ale autorităților bulgare pentru mãrfurile către Austria agravează și mai mult situația transportatorilor rutieri români la frontiera bulgaro-română, unde aceștia sunt puternic afectați de funcționarea netransparentã a noului sistem de coadã virtualã, introdus de autoritãțile bulgare în vara lui 2023, și gestionat de operatorul privat TIR Parking Ruse, protejat de stat.

Nu există nicio procedură de informare și raportare către publicul larg și nici pentru utilizatori.

Acuzații de tratament discriminatoriu din partea TIR Parking Ruse

Astăzi, transportatorii români acuză un tratament discriminatoriu din partea autorităților bulgare, operatorului cozii virtuale și cel al parcărilor din Ruse, precum și favorizarea transportatorilor bulgari, care treptat preiau contractele dintre România și Bulgaria, pentru că pot face mai multe curse într-o sãptămână, spre deosebire de transportatorii români care sunt limitați la o cursă pe săptămână.

TIR Parking Ruse, operatorul a două dintre cele 8 parcări de camioane de la Ruse, discriminează camioanele românești, atât prin tariful practicat (de peste trei ori mai mare decât pentru bulgari), cât și prin timpii de așteptare de peste 30 de ore pentru a trece frontiera bulgaro-română, în timp ce transportatorii bulgari sunt lăsați să treacă mult mai repede frontiera, spune UNTRR.

De asemenea, toți operatorii de transport care aleg să utilizeze alte parcări din Ruse, așteaptă un timp considerabil mai mare să treacă frontiera decât dacă utilizează TIR Parking Ruse, mai afirmă asociația.

În lipsa unor mãsuri urgente de rezolvare a acestei situații grave, transportatorii români solicită autorităților române decuplarea României de Bulgaria în procesul de aderare la Schengen, dacă oricum așteaptă zile întregi să treacă frontiera bulgaro-română.

În plus, aderarea României la Schengen fără Bulgaria, ar rezolva timpii de așteptare dintre România și Ungaria, timpi care se ridicã de la 6 la 15 ore în mod normal, iar în timpul sãrbãtorilor din Ungaria au înregistrat un maxim istoric de 4 zile.

Din aceeași categorie...

Back to top button